Primăria comunei Concești a fost sancționată cu două amenzi în cuantum de 65.000 de lei de Garda de Mediu, pentru neîndeplinirea unor măsuri privind salubritatea localităților și colectarea selectivă a deșeurilor.
„Cu ocazia controlului tematic planificat dispus prin circulara pentru verificarea stadiului pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a localităților la UAT Concești, s-a constat că măsurile stabilite la controlul anterior nu au fost realizate în totalitate și la termen”, arată comisarii de mediu.
Potrivit surselor citate, la verificarea documentelor relevante privind colectarea, transportul, valorificarea, eliminarea deșeurilor municipale la nivelul comunei Concești, pentru anul 2021, s-a constat ca nu s-a realizat colectarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă.
„Gradul de colectare a deșeurilor municipale de la populație este extrem de redus, pentru anul 2021, fiind colectată o cantitate de 1,56 tone deșeuri la o populație de 1700 locuitori. Pentru remedierea neconformităților constatate s-au stabilit un număr de 5 măsuri cu termen și s-au aplicat două sancțiuni contravenționale în cuantum de 65.000 lei”, precizează reprezentanții Gărzii de Mediu.