Primăria municipiului Dorohoi promite cetățenilor proiecte de milioane de euro destinate educație și sănătății.
Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, a declarat că încă din data de 30 septembrie 2020 a fost depus un proiect pe POIM pentru Dotarea Spitalului Municipal Dorohoi cu echipamente destinate gestionării crizei sanitare cauzate de SARS-CoV-2, în valoare de peste 3 milioane euro.
„Acest proiect vine ca o completare a celorlalte investiții pe care le derulează Primăria Dorohoi în domeniul sănătății cu fonduri europene și anume ”Eficientizare energetică a clădirilor secție Materno-Infantil și bloc Alimentar-Spălătorie, din cadrul spitalului Municipal Dorohoi” cu o valoare de 35.189.393,17 lei (7.181.508,81 euro), din care 15.785.223,83 lei valoare nerambursabilă, diferența fiind suportată din bugetul local si alte surse de finanțare precum și Modernizarea Ambulatoriului din cadrul spitalului municipal Dorohoi, în valoare de 10.991.639,51 lei (2.243.191,74 euro)”.
Nici educația nu a fost neglijată, dovadă stau proiectele care se derulează în Dorohoi atât în învățământul preșcolar cat și cel preuniversitar, investiții care însumează peste 39.500.000 lei (8.198.445 euro)
„Doresc să reamintesc că, pentru mine, sănătatea și educația sunt priorități care nu au culoare politică”, a transmis Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.