Primăria cere părerea botoșănenilor cu privire la funcționarea sălilor de jocuri de noroc!

Primăria Municipiului Botoșani a pus în dezbatere publică proiectul care prevede autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor care desfășoară activități de jocuri de noroc pe teritoriul municipiului Botoșani.

Reglementarea acestui domeniu contribuie, pe de o parte, la creșterea gradului de control și supraveghere, în special în ceea ce privește prevenirea accesului minorilor, protecția consumatorilor și combaterea activităților ilegale. Pe de altă parte, este necesar a fi avut în vedere riscul migrării activităților de jocuri de noroc spre mediul, în cazul unor restrictii excesive la nivel local.

 

În acest context, migrarea spre mediul online poate determina diminuarea eficientei mecanismelor de control, având in vedere dificultatea, iar in unele cazuri chiar imposibilitatea de a monitoriza și controla în mod efectiv aceste activități desfășurate în spațiul digital. Acest fenomen poate conduce la cresterea riscurilor asociate consumului necontrolat, inclusiv în rândul persoanelor vulnerabile, precum și la diminuarea veniturilor colectate”, se arată în raportul de specialitate al proiectului.

Câți operatori de jocuri de noroc sunt în Botoșani

La nivelul Municipiului Botoșani, activitatea de jocuri de noroc este desfășurată, în prezent, de 20 de operatori în 87 de locații, cu 531 de aparate, generând un impact economic și social semnificativ.

Acest sector asigură, în mod direct, un număr estimat de aproximativ 450 de locuri de muncă, la care se adaugă un număr considerabil de locuri de muncă indirecte, aferente industriilor conexe care deservesc acest domeniu, precum servicii de curățenie, mentenanță, pază și protecție, logistică, furnizare de echipamente și alte servicii suport.

Fără băuturi alcoolice în sălile de jocuri de noroc

Un alt factor care atrage anumite persoane în sălile de jocuri de noroc este acela că în anumite locații, clienților le sunt oferite băuturi în mod gratuit.

Inițiatorii proiectului consideră că prin consumul de alcool anumite persoane își pierd discernământul luând decizii iraționale și din acest motiv propunem interzicerea consumului de băuturi alcoolice în incinta sălilor de jocuri.

Operatorii de jocuri de noroc, dacă vor să funcționeze în legalitate, trebuie să obțină, în prealabil, o autorizație anuală de funcționare care este acordată de către Consiliul Local al Municipiului Botoșani printr-o hotărâre.

De asemenea, operatorii de jocuri de noroc pot obține autorizația de funcționare eliberată de autoritățile administrației publice locale numai în măsura în care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc eliberată de Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, respectiv autorizația de exploatare a jocurilor de noroc eliberată de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

O distanță minimă față de școli și biserici

Se instituie o restricție de distanță minimă de 300 de metri, măsurată în linie dreaptă de la limita locației în care se desfășoară activități de jocuri de noroc până la limita parcelei pe care este amplasat obiectivul.

Astfel, obiectivele vizate sunt școlile, inclusiv campusurile sau internatele acestora, așezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, biserici și alte asemenea.

Taxă mai mare

Se instituie o taxă locală anuală pentru obținerea autorizației de funcționare astfel:

Pentru casino-uri taxa este de 2.000 de lei/m2. Pentru sălile de jocuri tot 2.000 de lei/m2, la sălile de tip agenții, cum ar fi cele loto sau pariuri, taxa este de 500 de lei/m2.

La cluburile de poker taxa anuală este de 300 de lei/m2 și la sălile bingo de 300 de lei/m2.

Noul regulament prevede ca pentru locațiile în care se desfășoară atât activități specifice sălilor de jocuri, cât și activități specifice sălilor tip agenții în care suprafețele nu sunt delimitate, calculul se va face prin împărțirea suprafeței sălii în spațiu destinat aparatelor tip slot machine și spațiu destinat pariurilor cu mențiunea că spațiul luat în calcul pentru fiecare aparat va fi de 4 m2.

De asemenea, în situația în care în locațiile autorizate se modifică suprafețele, tipul de jocuri, numărul de aparate, operatorul economic își va actualiza informațiile în termen de 30 de zile de la efectuarea modificării și va achita diferențele calculate, în caz contrar autorizația devenind nulă.

Program de funcționare limitat

Operatorii de jocuri de noroc trebuie să își stabilească un program de funcționare, cu respectarea normelor de liniște și ordine publică, în intervalul 08:00 – 22:00, pe care îl vor afișa la loc vizibil la intrarea în unitate.

Totodată, operatorii nu trebuie să permită accesul minorilor în locațiile specializate pentru desfășurarea jocurilor de noroc, precum și participarea acestora la orice tip de joc de noroc.

Să nu permită consumul de băuturi alcoolice și fumatul inclusiv de produse alternative în interiorul locațiilor în care se desfășoară activități de jocuri de noroc și să nu organizeze petreceri în locații aflate la parterul blocurilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elsaco Electronic susține echipa Hyperion Robotics în drumul spre SUA! (Foto)

astăzi, 11:52

Elsaco Electronic își reafirmă angajamentul față de excelența în educație prin susținerea echipei de robotică Hyperion Robotics, formată din elevi ai Colegiului Național „M...

AmFiTeatru revine la Botoșani – adolescenții preiau scena!

astăzi, 11:49

Botoșaniul devine, în perioada 23–26 aprilie, capitala teatrului pentru liceeni, odată cu revenirea mult așteptatului Festival AmFiTeatru, ajuns la cea de-a XIV-a ediție. Evenimentul e...

La fosta Uzină de apă a fost aleasă conducerea teritorială a Uniunii Arhitecților din România!

astăzi, 11:19

La sfârșitul săptămânii trecute, la sediul breslei arhitecților, fosta Uzină de Apă Suceava, a avut loc Conferința Teritorială a Sucursalei Suceava – Botoșani a Uniunii Arhi...

-->