Primăria Botoșani: Modernizarea transportului cu tramvaiul la Botoșani NU este influențată de anularea, la București, a licitației privind achiziția de vagoane noi!

Primăria municipiului Botoșani a emis astăzi un comunicat de presă în care se precizează că modernizarea transportului cu tramvaiul la Botoșani NU este influențată de anularea, la București, a licitației privind achiziția de vagoane noi.

Inițial, anunțul că Botoșaniul a pierdut proiectul pentru modernizarea liniei de tramvai fusese făcut de viceprimarul PSD, Cosmin Andrei, cel care își dorește să devină primar al municipiului și deja a intrat în campania electorală acuzând PNL că își bate joc de botoșăneni pe această temă, iar acum, dezmințirea a venit chiar din partea instituției unde este viceprimar, adică Primăria Municipiului Botoșani.    

“Dezinformare crasă, iresponsabilitate, dezinteres total pentru rezolvarea uneia dintre cele mai importante probleme ale municipiului nostru și dispreț pentru botoșăneni, care, în opinia unor politicieni fără scrupule, nu sunt altceva decât o masă de manevră, care poate fi manipulată cu ușurință, în scop electoral! Acesta este bilanțul trist al zilei de ieri, în care un subiect tehnic, juridic, și anume anularea la București a licitației pentru achiziția de tramvaie noi în cinci municipii din România, inclusiv orașul nostru, a fost prezentat public, printr-un comunicat de presă, ca fiind echivalent cu eșecul proiectului de reabilitare a transportului în comun din Botoșani. Comunicatul îi aparține aceluiași personaj public care, în urmă cu câteva zile, transmitea cu bună știință într-o emisiune televizată un alt mesaj mincinos, acela că, în niciun caz, actualele tramvaie nu vor putea fi înlocuite prea curând cu autobuze” se precizează în comunicatul emis de Primăria Botoșani.

În ciuda celor declarate de viceprimarul Cosmin Andrei, municipalitatea susține că realitatea stă cu totul altfel și e ușor de perceput dacă ne raportăm strict la fapte, și nu la declarațiile motivate de interese electorale ale unuia sau altuia.

“Anularea licitației organizate de Ministerul Dezvoltării pentru achiziția de tramvaie noi în cinci mari orașe (inclusiv pentru achiziția celor nouă vagoane destinate municipiului Botoșani) NU AFECTEAZĂ derularea proiectului de modernizare a transportului în comun cu tramvaiul din orașul nostru. În niciun mod! Vagoanele noi vor putea fi utilizate, oricum, abia după reabilitarea infrastructurii aferente, adică după înlocuirea căii de rulare pe traseele 101 și 102. Lucrările de înlocuire vor demara în acest an, unul dintre contracte fiind deja semnat de primarul Cătălin Flutur, iar celălalt urmând să fie semnat în cel mai scurt timp. Ele vor dura minimum 60 de luni, timp arhisuficient pentru ca Ministerul Dezvoltării să reia licitația într-o manieră profesionistă și să achiziționeze tramvaiele noi” se mai precizează în comunicatul de presă.

Municipalitatea susține că licitația a trebuit anulată pentru că a fost prost organizată de fostul guvern PSD, “un guvern care s-a făcut remarcat prin incapacitatea crasă de a face investiții, realitate demonstrată cu cifre (record negativ privind alocarea de fonduri din bugetul de stat pentru investiții, adică pentru dezvoltare). Documentația pentru achiziția de tramvaie pentru municipiul Botoșani, trimisă la Ministerul Dezvoltării, a fost elaborată fără cusur în intervalul martie-decembrie 2018 și nu a constituit motivul pentru anularea licitației”.

„Așa cum a anunțat public primarul Cătălin Flutur, semnarea unuia dintre contractele de reabilitare a căii de rulare ne permite, din punct de vedere juridic, derularea procedurilor pentru achiziția în leasing operațional a unui număr de nouă autobuze noi, care vor înlocui tramvaiele pe durata executării lucrărilor de înlocuire a șinelor actuale. Data de 30 ianuarie, adică săptămâna viitoare, este termenul de depunere a ofertelor pentru achiziția celor nouă autobuze. Asta înseamnă că în următoarele săptămâni botoșănenii vor putea beneficia deja de noile mijloace de transport, fiind retrase din circulație definitiv actualele vagoane, care au fost implicate în ultimul timp într-o serie de accidente ușoare.

Așadar, influența anulării licitației prost organizate de guvernanții PSD pentru achiziția de tramvaie noi asupra calendarului proiectului de modernizare pe bani europeni a transportului în comun botoșănean este ZERO! Prezentarea deformată a acestei realități, în scop electoral, este o dovadă de iresponsabilitate crasă, cu atât mai mult atunci când vine din partea unei persoane implicate în ultimii opt ani în administrarea municipiului. Minciunile tradiționale care sunt lansate public de ani de zile de PSD nu pot, din fericire, schimba nimic din cursul firesc al unui proiect de anvergură realizat pe bani europeni, un proiect extrem de util botoșănenilor, pentru succesul căruia s-a muncit din greu ani de zile.

La Botoșani vom avea tramvaie noi, moderne, silențioase, care vor circula pe căi de rulare noi, cu stații moderne și confortabile pentru călători, cu afișaj electronic a timpilor de circulație și alte facilități de ultimă generație! Până când toate acestea vor fi gata, actualele tramvaie vor fi scoase din circulație, fiind înlocuite cu autobuze noi. Aceasta este situația. Aceasta este REALITATEA!” se mai precizează în comunicatul de presă.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Apelul drumarilor către șoferii botoșăneni: ”Noi nu putem combate viteza excesivă cu sare!”

astăzi, 14:05

Știm cu toții că se aproprie sărbătorile de Crăciun și toată lumea e pusă pe grabă, ”dar vă rog să circulați cu atenție și să adaptați viteza la condițiile de drum!”. ...

Sărbătoarea care ne unește, tradițiile care ne definesc! Mii de botoșăneni la cel mai iubit festival al iernii! (Foto, Video)

astăzi, 12:34

La 35 de ani de la Revoluția care ne-a eliberat de comunism, într-o lume tot mai tehnologizată și mai distrasă de provocările contemporane de tot soiul, tradiția rămâne insula de au...

Mircea Rednic nu pleacă de la UTA indiferent de rezultatul meciului cu FC Botoșani!

astăzi, 11:15

Parcursul echipei UTA din ultima lună și jumătate a fost mai degrabă negativ. În afară de succesul de la Cluj, cu Universitatea și remiza de la Galați, echipa lui Mircea Rednic a pierdut ...