Prima zi de școală, în Suceava, vine cu transport public gratuit pentru toată lumea!

Prima zi de școală aduce transport public gratuit în Suceava. Pe 7 septembrie, călătoriile cu autobuzele TPL vor fi gratuite pentru toți.

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a anunțat că pe 7 septembrie, în prima zi de școală, transportul public va fi gratuit pentru toți călătorii. Măsura vizează autobuzele TPL și se adresează copiilor, părinților, bunicilor și tuturor celor care vor alege transportul public în această zi.

Potrivit mesajului publicat de primar pe pagina sa de Facebook, inițiativa se înscrie în planurile administrației locale pentru dezvoltarea transportului public în municipiu și în Zona Metropolitană Suceava.

 

„Îmi doresc o Zonă Metropolitană cu un transport public atât de modern și eficient, încât o familie să nu fie forțată să-și cumpere o mașină pentru a-și duce copiii la școală, ci autobuzul să fie accesibil și să devină prima și cea mai firească alegere a fiecăruia”, a transmis Vasile Rîmbu, potrivit Televiziunii Intermedia.

Primarul a rezumat obiectivul prin mesajul „Fără periferii. Fără diferențe” și a precizat că prima zi de școală începe „fără stresul biletelor pentru copii, părinți, bunici... pentru toți”.

O zi de transport gratuit ar echivala, teoretic, cu aproximativ 70.000 de lei din încasările TPL, dacă toți călătorii ar cumpăra bilete și nu ar exista abonamente deja achiziționate.

Costul efectiv al măsurii va fi însă mai redus, deoarece o parte dintre cei care vor circula pe 7 septembrie dețin deja abonamente valabile sau beneficiază de facilități la transportul public.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...

Mesajul inspectorului școlar general la plecarea unui ”nume reprezentativ pentru învățământul și sportul botoșănean”

astăzi, 08:38

A plecat la cele veșnice un profesor care și-a dedicat viața profesiei și care a făcut din meserie mai mult decât o pasiune: o dăruire cu suflet, dincolo de planificări, de manuale sau de...