Premierul Bolojan, la întâlnirea cu primarii de municipii: „Investițiile din PNRR vor continua într-o manieră planificată!”

Întâlnirea a avut loc în contextul consultărilor asupra reformei administrației publice locale și prioritizării proiectelor de investiții din fonduri publice.

Premierul Bolojan, la întâlnirea cu primarii de municipii: „Investițiile din PNRR vor continua într-o manieră planificată!”

   Foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România. Prim-ministrul a discutat cu primarii despre reforma administrativă, precum și despre proiectul de ordonanță de urgență privind gestionarea investițiilor finanțate prin PNRR.

Premierul Ilie Bolojan a avut luni, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România. Întâlnirea a avut loc în contextul consultărilor asupra reformei administrației publice locale și prioritizării proiectelor de investiții din fonduri publice.

În timpul discuțiilor, au fost analizate propunerile primarilor de municipii și au fost clarificate o serie de aspecte referitoare la măsurile de reformă administrativă, precum și la proiectul de ordonanță de urgență privind gestionarea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Bolojan: Investițiile din PNRR vor continua într-o manieră planificată

”Investițiile din PNRR vor continua într-o manieră planificată, astfel încât să ne asigurăm că vor primi finanțare proiectele care vor fi finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, așa cum România s-a angajat în dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene. După ordonanța de urgență pe care o vom aproba în ședință de Guvern, ministerele care coordonează gestionarea implementării PNRR vor prezenta, după consultări cu beneficiarii, lista proiectelor mature, pentru care lucrările au fost începute, și care vor fi în continuare finanțate”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan.

De asemenea, premierul a adăugat că celelalte proiecte, pentru care nu va fi asigurată finanțare din PNRR și care nu vor putea fi finalizate până la data de 31 august 2026, vor fi preluate pentru a fi susținute prin alte programe financiare fie europene, fie din fonduri naționale.

Un alt subiect de interes al întrevederii de la Palatul Victoria, s-a referit la reforma administrației publice locale, parte a celui de-al doilea pachet de măsuri guvernamentale. Reprezentanții Guvernului și primarii de municipii au analizat aspectele legate de descentralizarea deciziilor, precum a celor legate de autorizarea jocurilor de noroc, dar și despre descentralizarea resursei umane.

Într-un comunicat de presă al Guvernului se arată că reforma impozitului asupra proprietății, preluarea asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități de către structurile descentralizate ale Ministerului Muncii, reducerea numărului de angajați din administrația publică au fost, de asemenea, subiecte discutate în cadrul întâlnirii de lucru de astăzi, precizează mediafax.ro

La consultările de la Guvern, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, au mai participat, vicepremierii Tánczos Barna și Marian Neacșu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marin Țole. De asemenea, la întâlnirea cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România a participat președintele UDMR, Kelemen Hunor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Microbuz plin cu români, accident grav în Austria! Răsturnat între copaci după ce șoferul a pierdut controlul volanului

Friday, 26 June 2026

Opt cetățeni români au fost răniți într-un accident rutier produs în Austria, după ce microbuzul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a prăbușit pe o pantă. ...

S-a tras la sorți programul noului sezon din Superliga. FC Botoșani joacă primul meci în deplasare!

Friday, 26 June 2026

Vineri, 26 iunie, la București a avut loc tragerea la sorți a programului competițional din Superligă, ediția 2026-2027. Echipele care vor evolua în Liga 1 în sezonul 2026/2027 sun...

Prezentul care batjocorește Cultura orașului: Mormântul unui mare muzicolog zace ”vandalizat, cu crucea sfărâmată, abandonat, neîngrijit și în paragină” în Cimitirul Eternitatea din Botoșani!

Friday, 26 June 2026

În luna mai a acestui an, prof. Vania Atudorei, trăitor în Canada, s-a întors în Botoșani, orașul natal, și a vizitat Cimitirul Eternitatea, loc în care își do...