Pietonii vor putea fi amendați dacă traversează strada cu ochii în telefon

Potrivit MAI, în practică, s-a constatat că un procent semnificativ din numărul accidentelor rutiere implică eroarea umană a participanților la trafic. 

Astfel, în perioada 01.01.2019 -15.09.2020, s-au înregistrat 1.711 de accidente de circulație grave având drept cauză principală a producerii traversarea neregulamentară a drumului public de către pietoni. În urma producerii acestora, a rezultat decesul a 457 de persoane şi rănirea gravă a altor 1272 de persoane, toate aceste persoane având calitatea de pietoni.  

Din această perspectivă, este necesară îmbunătățirea inclusiv a legislației rutiere, astfel încât riscul rutier să se reducă, se arată în proiectul Ministerului de Interne.   "În prezent, potrivit art. 72 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic". 

Cu toate acestea, în fapt, uneori, această asigurare nu se realizează, întrucât pietonul desfășoară o activitate de natură a-i distrage atenția, precum folosirea telefonului mobil.

Pietonilor li s-ar putea interzice orice activitate de natură să le distragă atenția la traversare. Folosirea telefonului mobil, fie că se vorbește sau se scriu mesaje (distragere mentală), se ascultă muzică (distragere auditivă) sau se accesează diverse aplicații de ghidare precum hărți (distragere vizuală), influențează capacitatea de atenție a pietonului în momentul angajării acestuia în traversarea drumului public.

Mai mult, distragerea atenției poate constitui un factor concurent în producerea accidentului rutier chiar și atunci când traversarea drumului public de către pietoni urmează să se facă prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător.  

Distragerea atenției la nivel mental (cognitiv) este cel mai des întâlnită, întrucât, spre exemplu, o discuție telefonică poate fi palpitantă, astfel că atenția se canalizează către această activitate, pietonul mergând practic mecanic, fără a conștientiza locul efectiv de traversare.   

De asemenea, prin distragerea auditivă, pietonul nu mai percepe sunetele traficului rutier ori semnalele speciale de avertizare sonoră folosite de autovehiculele cu regim prioritar de circulație precum cele aparținând poliției ori serviciului de ambulanță, mai scrie în proiectul publicat de MAI. 

În contextul necesității existenței acestei asigurări, pentru o mai bună previzibilitate a ceea ce înseamnă prudență în traversarea drumului public în trafic, prin prezentul proiect se reglementează interdicția pietonilor de a efectua activități de natură a le distrage atenția atunci când se angajează în traversarea drumului public.  

De altfel, o astfel de interdicție există deja, însă numai în ceea ce privește conducătorii de vehicule, acestora fiindu-le interzis a efectua activități de natura a le distrage atenția de la conducere, precum şi de a folosi telefoanele mobile atunci când se află în timpul deplasării pe drumurile publice.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Apel la solidaritate! Un tată din Botoșani a murit departe de casă!

Saturday, 28 March 2026

Un bărbat din Botoșani a murit, vineri, departe de casă, în Italia. Botoșăneanul de 67 de ani a pierdut lupta cu o boală, un cancer galopant descoperit în urmă cu două luni. &Ic...

Un preot cu rădăcini botoșănene a plecat la Domnul: „A slujit Biserica cu mult devotament”

Saturday, 28 March 2026

Vineri, 27 martie 2026, a trecut la cele veșnice, după o scurtă și grea suferință, preotul paroh Aurel Fediuc din parohia Crai Nou, protopopiatul Timișoara I. Născut la data de 22 ianuarie ...

Accident mortal într-o comună din Botoșani: Un ambulanțier aflat în timpul liber a intervenit la fața locului!

Saturday, 28 March 2026

Serviciul de Ambulanță Județean a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Suharău, sat Plevna. La locul solicitării, un coleg al Serviciului Județean de Amb...

-->