Peste 15,5 milioane de lei pentru extinderea rețelei de gaze naturale în municipiul Botoșani

Primăria Municipiului Botoșani anunță semnarea contractului de finanțare pentru un nou proiect major de infrastructură: extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în municipiu.

Valoarea totală a investiției este de 15,5 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Lucrările urmează să fie finalizate până la data de 31 decembrie 2026.

Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii de utilități publice, creșterea confortului pentru cetățeni și susținerea dezvoltării economice a zonelor vizate.

 

Extinderea rețelei de gaze naturale va aduce beneficii concrete pentru comunitate: creșterea gradului de confort pentru locuitori, reducerea costurilor de încălzire, susținerea dezvoltării urbane sustenabile, crearea premiselor pentru noi investiții.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat: „Continuăm să investim în infrastructura esențială a orașului și să atragem fonduri guvernamentale pentru proiecte care cresc direct calitatea vieții botoșănenilor. Extinderea rețelei de gaze naturale este un pas important pentru dezvoltarea municipiului și pentru asigurarea unor condiții moderne de trai pentru tot mai multe familii.”

Primăria Municipiului Botoșani își reafirmă angajamentul de a continua atragerea de finanțări și implementarea proiectelor strategice pentru modernizarea orașului. (Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!

astăzi, 14:25

Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...

Ai cumpărat un apartament cu balconul deja închis. Cine răspunde?

astăzi, 14:08

Balconul a fost închis de un fost proprietar, poate chiar cu 30 sau 40 de ani în urmă. Noul proprietar poate fi amendat? Poate fi obligat să desființeze lucrarea? Și cum se stabilește...

Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești?

astăzi, 13:41

Viteza internetului din România a înregistrat îmbunătățiri în 2025, însă diferențele dintre județe rămân foarte mari, potrivit ultimului raport publicat de A...