Pași importanți în realizarea șoselei de centură a municipiului Botoșani

Planurile privind realizarea unuia din cele mai mari obiective de investiții, nu doar pentru municipiul Botoșani ci și pentru județ, prind tot mai mult contur.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a recepționat miercuri „Actualizarea Studiului de Fezabilitate", realizată de Best Consulting & Design București, pentru obiectivul de investiții "Șoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești", al cărui beneficiar este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Zona Metropolitană Botoșani".

 

Prestatorul (Best Consulting & Design București) a oferit garanții că în scurt timp vor fi demarate lucrările și la proiectul tehnic și detalii de execuție, care vor fi finalizate până în luna martie 2023, termen stipulat în contract.

Proiectul este unul ambițios și necesar, care garantează dezvoltarea municipiului Botoșani și a județului, în condițiile în care centura ocolitoare prin Curtești va fi legată de Drumul Expres Botoșani – Suceava – Siret, potrivit celor declarate de primarul Cosmin Andrei.

Începând cu luna aprilie 2023 se estimează a fi derulată procedura de achiziție a constructorului, care ar putea fi încheiată în 5 luni, respectiv până la începutul lunii septembrie 2023.

Execuția lucrărilor se va realiza în aproximativ 24 luni.

Finanțarea se va face prin Programul Operațional de Transport (POT) 2021-2027.

Valoarea totală a obiectului de investiţii a fost actualizată datorită cerințelor suplimentare impuse în proiect de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Astfel, valoarea totală a investiției ajunge la suma de 323,2 milioane lei, respectiv 65,7 milioane euro.

Șoseaua de centură va avea o lungime de 10 kilometri și va cuprinde 4 sensuri giratorii, 2 parcări extinse și o a treia bandă pe sensul de mers din dreapta. Traseul va avea ca repere sensul giratoriu la intrarea din DN 29 Botoșani-Suceava, la kilometrul 7, va străbate extravilanul comunei Curtești - traseu pe care este  prevăzut un al doilea sens giratoriu, va continua până la bifurcația cu drumul județean către Vorona și va avea punctul terminus la sensul giratoriu de la Lebăda, cu ieșirea spre Iași.  Șoseaua de centură va avea conectivitate cu drumul E85 București – Suceava – Siret și cu drumul E58 București - Iași -  Ungheni.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean care și-a bătut soția și a băgat-o în spital a fost plasat sub control judiciar!

astăzi, 13:01

La data de 19 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna...

Președintele CJ Suceava anunță începerea asfaltării drumului de pământ care face legătura între Zamostea și județul Botoșani!

astăzi, 12:35

Consiliul Județean Suceava a scos la licitație lucrările de modernizare a drumului care face legătura între Zamostea și limita cu județul Botoșani. Anunțul a fost făcut de președintele...

Procurorii DNA Suceava au descins în Vama Racovăț și Siret!

astăzi, 11:41

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, au descins în mai multe puncte vamale care funcționează la frontiera cu Ucraina, dar și acasă la mai mulți vame...