Dacă vă veţi trezi dimineaţa cu vreun "boschetar" care sforăie pe scara blocului, să nu vă alarmaţi, sunt persoanele fără adăpost care erau găzduite de Centrul de Noapte dar cărora li s-a închis uşa în nas. Şi asta deoarece, la sfârşitul lunii martie, Consiliul Local a decis modificarea condiţiilor prin care persoanele fără adăpost beneficiază de cazare în Centrul de Noapte.
Una dintre aceste persoane povesteşte că i s-a pus în vedere să părăsească Centrul şi eventual, peste două- trei săptămâni să revină la Centrul pentru a fi reinternat, dacă vor mai fi locuri. "Nu ni s-a spus nimic, ci pur şi simplu că nu mai avem ce căuta, să ne strângem ce avem şi să părăsim pe rând Centrul. Ce se va întâmpla cu noi nu ştim. Deocamdată eu am fost scos din Centru, în condiţiile în care eu nu beau, îmi fac zilele de muncă în folosul comunităţii, ba chiar mai mult decât trebuie pentru că nu-mi place să stau degeaba. Dacă suntem scoşi din centre, unde să mergem? Avem probleme de sănătate, nu pot dormi în parc sau pe stradă, că iau amendă. Dacă aveam unde, nu mai aveam nevoie de ajutor la Centrul de Noapte", susţine persoana beneficiară.
De partea cealaltă, viceprimarul Cosmin Andrei spune că trebuie respectată legea care indică diferenţa în Centrul pentru Situaţii de Urgenţă (CSU) şi un adăpost. "Este o hotărâre a Consiliului Local care stabileşte Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului Social de Urgenţă, pentru că acesta nu este un adăpost. Este vorba de hotărârea Consiliului Local 64 din 31 martie 2017, unde sunt stipulate oate condiţiile pentru admitere şi pentru încetarea serviciilor sociale de urgenţă", spune viceprimarul Cosmin Andrei.
Potrivit acestuia, cazarea trebuie întreruptă după o anumită perioadă, iar reinternarea se face numai dacă beneficiarul nu şi-a rezolvat problema între timp.
"Este stipulat totul în acel regulament, contractul de furnizare a serviilor sociale se încheie între beneficiarul legal al acestor servicii şi furnizor, adică reprezentantul legal al SPLAS, pe o perioadă de 90 de zile, aşa se face contractul, cu condiţia îndeplinirii de către beneficiari a formalităţilor legale de înscriere reşedinţei în actul de identitate în limita locurilor disponibile. Perioada maximă de cazare se poate prelungi cu nouă luni în urma reevaluării cazului. Acesta este un centru pentru situaţii deosebite, nu este cazare pentru persoanele fără adăpost. Este un centru de urgenţă în cadrul căruia se acordă asistenţă medicală, hrană. Se prelungeşte pe o perioadă de până la nouă luni şi după aia, în cazul în care situaţia persoanei beneficiare nu s-a rezolvat, în mod excepţional, cu încă şase luni. Revenirea unui beneficiar în CSU nu va mai fi permisă decât pe o durată de minim trei săptămâni de la data externării în cazul revenirii sau de şase săptămâni de la externare", explică viceprimarul.
Altfel spus, persoanele fără adăpost sunt obligate acum să-şi ia situaţia în serios şi să îşi găseasca un loc de muncă, astfel încât să se poată întreţine şi să-şi permită o chirie. Sună utopic, dar acesta este regulamentul.
Directorul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială, Dorin Burlacu, admite că persoanele cazate la Centrul pentru Situaţii de Urgenţă, mai cunoscut drept Centrul de Noapte, nu au alternativă, dar regulamentul trebuie respectat, pentru a se putea deschide un nou contract. "Practic, ei fac o întrerupere de două săptămâni în furnizarea serviciilor, îşi caută o alternativă şi dacă nu îşi găsesc, se reia procedura ca un caz nou. Ieşirile au fost treptat, de la 1 mai, apoi 8 mai, 12 mai şi o să-i reprimim înapoi. Cred că sunt cazate în jur de 34 de persoane, la o capacitate de 40 de locuri", explică şi Dorin Burlacu.
Statisticile Poliţiei Locale indicau în iarnă că în municipiul vieţuiesc, cum pot, în jur de o sută de persoane fără adăpost.
Obligaţi să se descurce: modificarea regulamentului de funcţionare a Centrului de Noapte îi lasă pe beneficiari fără adăpost!
BOTOSANI
Madalina Ursuleanu
Saturday, 20 May 2017
Administrație
Persoanele fără adăpost, aciuate la Centrul de Noapte al municipiului Botoşani, sunt puse în situaţia de a-şi căuta adăpost, odată cu modificarea regulamentului de funcţionare a instituţiei.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.17 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici