Oamenii străzii de la Botoșani au refuzat să se cazeze pe timpul gerului în adăposturile oferite de administrația locală

La Botoșani, oamenii străzii au refuzat adăposturile oferite de autoritățile locale, în ciuda gerului de peste noapte, care a ajuns la minus 10 grade.

Din cele 60 de persoane fără adăpost din Botoșani, luate în evidență de autorități, doar aproximativ 20 au acceptat cazarea în adăposturile oferite de autoritățile locale, în timp ce celelalte au preferat să stea pe stradă, refuzând cazarea din diferite motive.

Liderii administrației locale de la Botoșani au încercat ieri seară să-i convingă să meargă să se cazeze gratuit în adăposturi, însă acestea au refuzat.

“Ne pasă de oameni. Am demonstrat acest lucru de câte ori am avut ocazia și voi continua să pun oamenii pe primul loc în acțiunile pe care le voi face. Având în vedere temperaturile scăzute, înregistrate în aceste zile, am încercat să ajutăm persoanele vulnerabile, să le oferim un adăpost.

Ieri seară, împreună cu colegii de la Poliția Locală, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și Asociația Happy, am mers prin diferite zone ale orașului pentru a-i convinge pe semenii noștri văduviți de soartă să înnopteze în Centrul de noapte, în loc să rămână pe străzi.

Mi-ar fi plăcut să văd mai multă receptivitate din partea acestora dar mă bucur că unii au înțeles faptul că le e mult mai bine să doarmă într-un spațiu acoperit și încălzit. Nu renunțăm! Vom continua astfel de demersuri!”, a spus primarul Cosmin Andrei după acțiunea de ieri seară.

 

Spune-ne opinia ta