O nouă amânare pentru Spitalul de Boli Paliative (video)

Recepția Spitalului de Boli Paliative din municipiul Botoșani suferă din nou amânare. Este necesară corectarea unor deficiențe survenite în timpul lucrărilor de construire, iar investitorul organizează a doua licitație pentru desemnarea unui executant, a declarat primarul Cosmin Andrei, joi, în ședința de Consiliu Local.

Potrivit edilului, obiectivul finanțat de Compania Națională de Investiții (CNI) ar fi trebuit recepționat în luna decembrie a anului trecut. Firma însărcinată să materializeze proiectul a intrat în faliment, iar autoritățile au descoperit mai multe neconformități de construire.

„După finalizarea lucrărilor, atunci când am încercat să facem recepția acestui obiectiv, nu de vreun reprezentant al Primăriei Botoșani, pentru că recepția a fost condusă de către un reprezentant al CNI, s-au descoperit o serie de neconformități, în urma lucrărilor de construcție. Constructorul este în faliment în acest moment, iar în urma discuțiilor cu lichidatorul judiciar s-a ajuns la concluzia că trebuiesc reluate licitații pentru rezolvarea acestor neconformități”, a explicat Andrei.

Câștigătorul primei licitații organizate a fost respins, iar procedura trebuie reluată.

„La prima licitație s-a prezentat un ofertant, care a oferit o soluție mult mai mare decât cea disponibilă pentru remedierea acestor neconformități și în acest moment se desfășoară cea de a doua licitație pentru a rezolva problemele de acolo. După ce vor fi finalizate lucrările, așa cum au fost detaliate în documentațiile tehnice, acest spital va reveni în administrarea Consiliului Local și a Spitalului de Recuperare, urmând ca noi să facem toate dirigențele cu personalul și dotări suplimentare pentru a fi funcțional. Pe scurt, în acest moment, spitalul este încă în construcție la CNI pentru rezolvarea neconformităților”, a arătat primarul municipiului Botoșani.

Demersurile pentru construirea Spitalului de Boli Paliative au fost inițiate în 2013, iar lucrările de construire au demarat în 2017.

 

 

Spune-ne opinia ta