Noul prefect de Botoșani a depus jurământul de credință. Nechifor: „Îmi doresc să nu vă înșel așteptările” (foto, video)

Dan Nechifor ocupă pentru a treia oară scaunul de prefect al județului Botoșani. În mandatul trecut pe această funcție a fost Sorin Cornilă.

Noul prefect de Botoșani a depus jurământul de credință. Nechifor: „Îmi doresc să nu vă înșel așteptările” (foto, video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

Decizia de a-l numi în funcția de prefect al județului Botoșani pe Dan Nechifor a fost luată în ședința de Guvern care a avut loc miercuri, 11 septembrie 2024. La două zile de la numire, Dan Nechifor a depus jurământul de credință.

Au participat reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, directorii instituțiilor deconcentrate și echipa Instituției Prefectului a Județului Botoșani.

Sorin Cornilă, membru al Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani, a ocupat scaunul de prefect pentru o perioadă de doi ani și șapte luni.

 

Fostul prefect de Botoșani a ținut să mulțumească întregii echipe a Instituției Prefectului și să îi asigure pe cetățeni, dar și pe colegi că rămâne același om de principii și își va respecta valorile după care s-a ghidat în această perioadă.

Începând de ieri nu mai sunt prefectul județului Botoșani, însă rămân același om de principii. Vreau să mulțumesc Partidului Național Liberal care m-a susținut pentru a ocupa această funcție de reprezentativitate pentru județul Botoșani, membrilor PNL care m-au susținut. Voi respecta în continuare aceleași valori după care m-am ghidat în tot mandatul pe care l-am avut în cei doi ani și șapte luni, cu o onoare de a vă reprezenta pe dumneavoastră și pe cetățenii județului Botoșani în fața Guvernului României. Vreau să mulțumesc echipei din cadrul Cancelariei Prefectului (...)”, a declarat Sorin Cornilă.

De asemenea, Sorin Cornilă i-a urat mult succes și un mandat ușor lui Dan Nechifor.

„Vreau să îi urez domnului Dan Nechifor un mandat ușor, fără încercări și cu cele mai bune rezultate”, a completat Sorin Cornilă.

„În contextul ultimelor evenimente din Botoșani...”

La ceremonia de depunere a jurământului a participat și Doina Federovici, președintele în funcție al Consiliului Județean Botoșani, care i-a transmis lui Dan Nechifor faptul că trebuie să profite de toată experiența pe care a acumulat-o în mandatele anterioare pentru a putea gestiona cu eficiență problemele de siguranță din Botoșani.

Astăzi este o zi deosebită pentru dumneavoastră, ziua în care reveniți pentru a treia oară pe funcția de prefect. O funcție care reprezintă un pilon esențial în buna funcționare a administrației publice, fiind puntea de legătură între autoritățile locale, precum și faptul că sunteți un pilon al respectării legii și ordinii publice. În contextul ultimelor evenimente din Botoșani trebuie să valorificați toată experiența pe care ați acumulat-o în mandatele anterioare, astfel încât botoșănenii să fie în siguranță pe străzile orașului, iar legea să domnească din nou”, a declarat Doina Federovici, președintele în funcție al Consiliului Județean Botoșani.

Mai mult decât atât, Doina Federovici i-a transmis că județul Botoșani are nevoie de: „un prefect care să își cunoască misiunea și să își știe locul în arhitectura administrativă.

„Am avut doi ani de zile în care să mă gândesc ce am greșit”

Dan Nechifor a mai fost prefect al județului Botoșani de două ori. A prins două rânduri de alegeri și o pandemie de Covid-19.

Noul prefect de Botoșani spune că, această perioadă de pauză în care scaunul de prefect a fost ocupat de Sorin Cornilă, a fost de bun augur pentru că a avut posibilitatea să să gândească la ce a greșit și la ce a făcut bun în cele două mandate.

Da, știu că este un mandat nu neapărat greu, ci provocator, dar vreau să spun că am avut minim doi ani de zile în care să mă gândesc ce am greșit, ce am făcut bine, ce nu am făcut bine în cele două mandate. Au fost două mandate, cel puțin cel secund, dificile. Știți foarte bine pandemia, nemaivorbind de alegerile din 2016 și 2020”, a declarat Dan Nechifor, noul prefect al județului Botoșani.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe pe 25 octombrie, iar prima zi a alegerilor în România este 24 noiembrie 2024, pentru primul tur de scrutin, și 8 decembrie, pentru al doilea tur.

Pentru alegerile parlamentare campania electorală începe pe 1 noiembrie și se încheie la 30 noiembrie 2024, ziua votului fiind 1 decembrie.

Într-adevăr, alegerile din 2024, cele două tururi de prezidențiale și cel de parlamentare sunt într-o perioadă destul de dificilă, dar sunt convins că împreună cu echipa de la instituția prefectului și cu colegii de la structurile MAI și de la instituțiile deconcentrate vom reuși să ne organizăm în mod exemplar. Nu firesc, dar în mod obligatoriu, sunt sigur că legea va prima în aceste alegeri. Îmi doresc să nu vă înșel așteptările și promit că voi face tot ce îmi stă în putere pentru binele cetățenilor din județul Botoșani”, a adăugat Dan Nechifor.







 

 

 


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

O jucătoare la pariuri a venit la Primărie și a spus care este adevărata problemă la Botoșani! (Video)

Friday, 24 April 2026

În cadrul dezbaterii publice de vineri, de la Primăria Municipiului Botoșani, a participat și o femeie care afirmă că este jucătoare de peste 30 de ani.   Botoșăneanca a arătat ...

Dezbatere publică pe tema jocurilor de noroc, Prefectul intenționează să atace în instanță proiectul! (FOTO, VIDEO)

Friday, 24 April 2026

Vineri dimineață a avut loc la Primăria Municipiului Botoșani o dezbatere publică pe tema autorizării și funcționării operatorilor de jocuri de noroc pe raza municipiului Botoșani. Au par...

Flashmob tradițional în deschiderea Târgului Meșterilor Populari de la Botoșani. Manager: „Am scos cultura în stradă” (Foto, Video)

Thursday, 23 April 2026

Urmează la Botoșani să fie patru zile pline de frumos pe Pietonalul „Unirii” odată cu deschiderea Târgului Meșterilor Populari. Evenimentul se află la ediția cu numărul XIX ...

-->