În data de 14.04.2021 Consiliul de Administrație de la Nova Apa Serv a anunțat prin adresă oficială Primăria Municipiului Botoșani convocarea AGA pentru data de 13 mai 2021 ore 12 la sediul din Octav Băncilă nr.3, ocazie cu care a făcut cunoscută și ordinea de zi.
Din păcate, după diferite demersuri care s-au făcut în ultimele săptămâni pentru a obține materialele care urmează a fi analizate, verificate în vederea mandatării reprezentantului Consiliului Local Botoșani în AGA pentru aprobarea punctelor de pe ordinea de zi prezentate prin adresa operatorului NOVA APA SERV Botoșani, noul CA provizoriu nu a mai transmis nici un document astfel încât proiectul de HCL nr. 28 de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CL Botoșani a fost retras și amânat pentru următoarea ședință a Consiliului Local din luna mai 2021.
Chiar dacă acționar majoritar operatorului NOVA APA SERV este Consiliul Județean Botoșani, se consideră de către reprezentanții municipalității că trebuie acordat importanță tuturor acționarilor existenți (tuturor UAT-urilor), cu atât mai mult și Consiliului Local Botoșani având în vedere faptul că o parte importantă a utilizatorilor și rețelelor de apă-canal sunt pe teritoriul municipiului.
Toate punctele de pe Ordinea de zi a ședinței AGA convocată pentru data de 13 mai 2021 sunt importante atât pentru operator cât și pentru toți botoșănenii.
“Prin urmare vom solicita oficial CA-ului de la NOVA APA SERV convocarea ședinței AGA la o nouă dată și în același timp transmiterea tuturor materialelor în susținerea proiectelor înregistrate pe Ordinea de zi, astfel încât toți consilierii locali ai Municipiului Botoșani să poată vota în cunoștință de cauză Proiectul de HCL prin care reprezentantul Consiliului Local Botoșani va reprezenta Municipiul Botoșani în ședința AGA de la Nova Apa Serv SA”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.