Modernizarea drumului național Botoșani – Ștefănești tot mai aproape de realitate

Modernizarea drumului național Botoșani – Ștefănești tot mai aproape de realitate

Autorizația de construire pentru modernizarea Drumului Național 29 D Botoșani-Ștefănești a fost emisă de Ministerul Transporturilor.

Investiția în șoseaua de aproape 50 de kilometri se ridică la 200 de milioane de lei, fără TVA.

Antreprenorul lucrării a predat deja proiectul tehnic, iar, după ce compania de drumuri emite și ordinul de începere, constructorul are la dispoziție doi ani pentru a finaliza lucrarea.

Modernizarea drumului național Botoșani – Ștefănești este una din cele mai așteptate lucrări de la Botoșani iar autoritățile militează pentru modernizarea acestui drum de cel puțin 10 ani, fiind considerat drum de importanță strategică pentru dezvoltarea județului.

“Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru proiectul „Modernizare DN 29D Botoșani-Ștefănești, km 2+800-km 18+500 și km 21+800-km 48+146”. Proiectul prevede construirea a 42,739 km de drum modernizat, cinci poduri și trei viaducte noi, trei poduri reabilitate.

Amplasamentul lucrărilor este situat pe drumul național DN 29D, iar lucrările care fac obiectul autorizării străbat localitățile Botoșani, Ștefănești, Stăuceni, Gorbănești, Trușești, Durnești și Blândești. Pentru sectoarele cu teren instabil este prevăzută execuția de viaducte. Acestea vor asigura traversarea zonelor cu alunecări ample și active și vor avea suprastructura formată din grinzi din beton precomprimat de 24 m.

Valoarea lucrărilor autorizate este de 188.585.904,73 lei fără TVA, reprezentând valoarea lucrărilor (construcții și instalații), declarată de solicitant, înscrisă în cererea de autorizare și în devizul general anexă la cererea de autorizare, conform prevederilor legale.

Contractul este atribuit Asocierii AUTOTEHNOROM S.R.L. - S.C. OPR ASFALT S.R.L. – OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS S.A. – S.C. EVALCONS TECH S.R.L. și are o durată de execuție de 24 de luni, cu o perioadă de garanție a lucrărilor oferită de constructor de 84 de luni”, a precizat într-un comunicat de presă și DRDP Iași.

 

Spune-ne opinia ta