Modernizarea drumului județean Borolea – Hănești a fost scoasă la licitație!

Valoarea acestor proiecte se ridică la aproximativ 44 milioane de euro, 35 milioane de euro reprezentând fondurile atrase din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 9 milioane de euro cofinanțarea asigurată din bugetul Consiliului Județean Botoșani.

Modernizarea drumului județean DJ 294C, Borolea – Hănești, a fost scoasă la licitație. Întregul proiect, în valoare de 7,5 milioane de euro, va fi finanțat exclusiv din fondurile alocate de către Consiliul Județean Botoșani.

Am promis că vom moderniza și acest sector de drum și ne ținem de cuvânt. Din bugetul Consiliului Județean am finanțat realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic, iar Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a scos la licitație și execuția lucrărilor. În ultima ședință a Consiliului Județean, am rectificat bugetul și lista de investiții în acest sens. Este o investiție cerută de botoșănenii din zonă și pentru care am găsit soluțiile cele mai bune de a o realiza”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, potrivit unui comunicat de presă remis redacției.

 

Ofertele la licitație pot fi depuse până pe data de 12 august.

„Infrastructura rutieră a fost și rămâne prioritară pentru echipa Consiliului Județean Botoșani. Ne dorim și la această licitație să participe cât mai mulți constructori. Este o lucrare importantă, cu o valoare foarte mare”, a declarat, la rândul său, Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Rețeaua de drumuri județene din Botoșani măsoară 652 de kilometri, din care, în ultimii trei ani, au fost modernizați și reabilitați peste 200 de kilometri. În acest moment, Consiliul Județean Botoșani are în derulare alte cinci proiecte de modernizare a drumurilor de piatră, care totalizează peste 42 de kilometri.

Valoarea acestor proiecte se ridică la aproximativ 44 milioane de euro, 35 milioane de euro reprezentând fondurile atrase din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 9 milioane de euro cofinanțarea asigurată din bugetul Consiliului Județean Botoșani.

În diferite stadii de licitație, Consiliul Județean are lucrări pentru modernizarea a 20,5 kilometri de drumuri județene, a căror valoare se ridică la 23,5 milioane de euro.

Vrem ca la finalul mandatului, drumurile de piatră care nu sunt modernizate sau în plin proces de modernizare să reprezinte mai puțin de 2% din totalul drumurilor județene”, a conchis Doina Federovici.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul găzduiește întâlnirea anuală a președinților filialelor județene ale SSMR și a inspectorilor de matematică!

Wednesday, 16 September 2026

Municipiul Botoșani găzduiește, în aceste zile, reprezentanți ai comunității profesionale implicate în dezvoltarea educației matematice din România. În perioada 17&nd...

Iftime i-a pus gând rău lui Șumudică înaintea meciului dintre CFR Cluj și FC Botoșani!

Wednesday, 16 September 2026

CFR Cluj va da piept cu FC Botoșani în această etapă, într-un meci programat sâmbătă, de la ora 17:30, pe stadionul din Gruia. Va fi ultima rundă disputată în Superli...

UE propune interzicerea accesului la rețele sociale pentru copiii de sub 13 ani!

Wednesday, 16 September 2026

Comisia Europeană va propune, joi, „KIDS ACT” al UE, care va interzice rețelele sociale pentru utilizatorii sub vârsta de 13 ani și conturile personale sub vârsta de 15 ani....