Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, susține construirea unui pod nou la Mateieni! (Foto)

Valoarea investiției de la Mateieni, potrivit Studiului de Fezabilitate, se ridică la aproximativ 3 milioane de lei.

Proiectul de reabilitare a podului de la Mateieni a fost depus încă de anul trecut la Compania Națională de Investiții, fiind propus pentru includerea pe Lista Sinteză a proiectelor în cadrul Subprogramului „Lucrări în primă urgență”.Împreună cu președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, deputatul Marius Budăi și consilierul de stat Florin Gavril, primarul comunei Dimăcheni, Marinel Moruz, a avut o întâlnire cu ministrul Dezvoltării, Attila Cseke.

 

Primarul Marinel Moruz a făcut demersuri pentru reabilitarea podului încă de la sfârșitul anului 2020.

„Contrar afirmațiilor președintelui Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, am lucrat la acest proiect încă de la preluarea mandatului. Am clarificat regimul juridic al podului, pentru că el figura atât în evidența comunei Dimăcheni, cât și a comunei Corlăteni, am refăcut intabulările, Cartea Funciară, după care am realizat expertiza podului și Studiul de Fezabilitate necesar obținerii finanțării. Toate aceste documente le-am depus la CNI, dar fără un proces-verbal al CJSU, prin care să se constate că podul nu mai poate fi folosit în siguranță, finanțarea investiției nu se putea obține în regim de urgență”, a declarat primarul Marinel Moruz.

La sfârșitul lunii ianuarie, comisia de evaluare a CJSU a încheiat un proces-verbal de constatare că podul nu mai prezintă siguranță în exploatare, iar săptămâna trecută, în baza acestui proces-verbal, a fost adoptată hotărârea CJSU prin care se interzice circulația pe pod din motive de siguranță.

Valoarea investiției de la Mateieni, potrivit Studiului de Fezabilitate, se ridică la aproximativ 3 milioane de lei.

„Avem susținerea ministrului Dezvoltării pentru finanțarea cu celeritate a acestui proiect atât de important pentru comunitatea locală. Proiectul construirii unui nou pod peste Jijia la Mateieni va fi inclus pe Lista sinteză a «Lucrărilor în primă urgență» pe care le finanțează CNI, urmând a intra la evaluarea documentației tehnice. Așa cum am mai afirmat și demonstrat de-a lungul anilor, vom susține proiectele primarilor din județul nostru. Dincolo de competiția politică, suntem cu toții parteneri în procesul de dezvoltare a comunităților locale”, a conchis senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

Comunicat de Presă – PSD Botoșani




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 14 august: Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Proroc Miheia

astăzi, 07:00

Astăzi, Biserica Ortodoxă cinsteşte Înainte-prăznuirea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Fără să cunoască stricăciunea ş...

Accident rutier, un tânăr de 22 de ani a fost transportat la spital! - FOTO

Thursday, 13 August 2026

Un tânăr de 22 de ani din Săveni, agent de poliție în cadrul IPJ Vaslui, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ungureni. În evenimentul...

VIDEO - Povestea impresionantă a unei familii din Botoșani: Opt copii și o casă plină de viață!

Thursday, 13 August 2026

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, lansează o nouă campanie în cadrul proiectului Dar pentru copii, dedicată unei familii numeroase care locuiește ...