Maria Ilaș, primarul comunei Concești, a semnat adeziunea la PNL! (Foto)

Maria Ilaș, primarul comunei Concești, a semnat ,miercuri, 29 octombrie, adeziunea la Partidul Național Liberal.

Totul s-a întâmplat la ședința de învestire a noului Consiliu Local, în prezența președintelui Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime și a numeroși invitați.


 

Maria Ilaș, a spus că a ales să vină în PNL tocmai pentru a face parte din echipa Valeriu Iftime, în care are mare încredere că poate aduce investiții noi în comuna Concești.

 


 

„Comuna Concești este un exemplu de urmat pentru alte comunități locale din județ. Consiliul Județean Botoșani va face tot ce trebuie pentru oamenii de aici, însă doamna primar împreuna cu consilierii au o misiune dificilă pentru că fostul primar a ridicat ștacheta și locuitorii de aici au măcar aceleași așteptări” a declarat Valeriu Iftime președintele Consiliului Județean Botoșani, în cadrul ședinței de învestire.

(Comunicat PNL Botoșani)




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Volume în concurs pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum ediția 2025!

Thursday, 22 May 2025

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va acorda în cadrul Zilelor Eminescu, ediția din iunie 2025, Premiul Național de Poezie „Mihai Emine...

S-a dus la Poliție în toiul nopții să reclame un conflict, ce au constat de fapt polițiștii botoșăneni!

Thursday, 22 May 2025

În data de 20 mai 2025, în jurul orei 23:10 s-a prezentat la sediul instituției un bărbat care sesiza faptul că în apropierea sediului instituției, respectiv în Aleea Slt. ...

Pih și Ciua au încântat aproape 150 de copii de la o grădiniță din Botoșani! (Foto)

Thursday, 22 May 2025

Pih și Ciua i-au încântat astăzi pe cei aproape 150 de copii de la Grădinița cu Program prelungit nr.23 din municipiul Botoșani. Curioși și entuziaști așa cum doar copiii pot f...