La începutul acestei săptămâni a avut loc prima ședință a comisiei care evaluează proiectele de cultură și sport ce urmează a primi finanțare nerambursabilă.
După cum a declarat viceprimarul Bogdan Buhăianu, prima etapă a vizat verificarea documentelor depuse la dosar, conformitatea actelor fiind un criteriu pentru a trece în etapa următoare.
“Am avut o primă ședință de evaluare a proiectelor, iar din cele 16 proiecte depuse, un număr de 4 au fost respinse pe motiv de neconformitate. Urmează perioada de contestație, ulterior urmând să ne întrunim din nou pentru etapa a II-a de evaluare”, a declarat viceprimarul Bogdan Buhăianu.
În cadrul celei de-a doua etape, membrii comisiei vor analiza și puncta fiecare proiect în parte. Proiectele de cultură și sport depuse de asociațiile și organizațiile neguvernamentale botoșănene au fost analizate conform legii, reprezentanții comisiei dorind să preîntâmpine orice divergență și să nu se întâmple ca în cazul finanțării exclusiviste a clubului de handbal Magnum, care a primit o finanțare de un milion de lei, în defavoarea altor asociații și cluburi sportive.