Lucrări de reabilitare la trei şcoli din municipiul Botoşani în vederea autorizării pentru protecţia la incendii

Municipalitatea va semna trei noi contracte de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru efectuarea de lucrări necesare autorizării la incendiu în cazul a trei unităţi şcolare.

Primarul Cătălin Flutur a anunţat că a fost invitat la nivel central pentru a semna contractele, după ce în prealabil prin acelaşi program a fost semnată finanţarea dotării unui laborator de fizică la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. 

Noile contracte privesc lucrări de modernizare pentru autorizare la incendiu la Şcolile Gimnaziale 12, 17 şi Ştefan cel Mare. 

Edilul a explicat că la toate cele trei instituţii şcolare se va interveni cu lucrări de reparaţii. 

"Va trebui să ajung la Bucureşti, este un pas înainte pentru că noi după ce am semnat contractul cu Colegiul Mihai Eminescu am intrat pe toate operaţiunile pe care trebuie să le facem noi privind achiziţiile publice. Eu aştept cu interes semnarea documentaţiei pentru reabilitarea şi refacerea Drumului Tătarilor. Consider perla coroanei", a spus Cătălin Flutur. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...