Locativa din Botoșani răspunde acuzațiilor lansate public de către viceprimarul Cosmin Andrei, conform cărora societatea locală de gestionare a închirierilor și vânzărilor imobilelor construite din fonduri de stat ar funcționa ilegal.
În cadrul ședinței ordinare de Cosiliu Local de la sfârșitul lunii iulie, Cosmin Andrei a declarat că prețurile modice la care Locativa a vândut anumite imobile din municipiu sunt stablite în baza unui algoritm ilicit, care prejudiciază municipalitatea.
„Am văzut contracte de vânzare – cumpărare care m-au șocat. Locativa a vândut apartamente în Centrul Istoric, fără să aibă capacitatea să vândă. Deși Locativa a primit doar gestiunea spațiilor din Centrul Istoric, apartamente de peste 70 de metri pătraţi s-au vândut cu 10.000 de euro. Cred că este cel mai grav lucru pe care l-am întâlnit de când activez în Primăria municipiului Botoșani. Nu știu câte spații s-au vândut în Centrul Istoric și în alte zone ale municipiului și consider că ar fi trebuit întrebat, mai întâi, Consiliul Local”, declarase ediul Cosmin Andrei.
În acest context și în condițiile în care presa a început să ceară clarificări din partea conducerii societății, Locativa a emis un comunicat de presă, pe care îl cităm în contiuare:
„În urma declarațiilor viceprimarului municipiului Botoșani Cosmin Andrei legate de
înstrăinarea unor imobile, cităm <<la un preț modic>>, facem următoarele precizări:
1. Întreaga activitate a societății noastre, inclusiv operațiunile de vânzare a spațiilor cu
destinația de locuință, este guvernată de actele constitutive, adoptate de CL în 1998 și de legislația incidentă. Consiliul Local a prelungit în 2017 termenul Contractului de delegare de gestiune a serviciului public de administrare a fondului locativ nr. 4000/2007, care permite, ba chiar obligă SC Locativa SA, să organizeze activitatea de vânzare a locuințelor (capitolul V, paragraful 12, litera A, liniuța 4).
2. În cazul fiecărei înstrăinări de locuințe din imobilele vechi, naționalizate, municipalitatea
a emis înscrisuri doveditoare privind situația juridică a acestor imobile, iar prețul încasat a fost
transferat în condițiile legii la bugetul local.
3. Jurisprudența la nivel național în domeniu arată că opțiunea chiriașului de a achiziționa
locuința de acest gen, o dată manifestată, se transformă într-o obligație a unității deținătoare de a perfecta actele de vânzare-cumpărare. Instanțele consacră astfel o ”normă de justiție socială”, echivalentă cu perioada anilor 1990, când chiriașii au putut achiziționa în masă locuințele ”de stat”, devenind proprietari la prețuri accesibile. Concret, în cazul celor trei locuințe din Botoșani la care s-a referit viceprimarul Cosmin Andrei, chiriașii deveniți proprietari prin cumpărarea în condițiile legii sunt persoane cu un venit modest, care au putut achiziționa locuințele atunci când au reușit să agonisească sumele catalogate public, cu nonșalanță, drept ”modice”. Nu este vorba așadar, în niciun caz, de o situație comparabilă cu cea a unor politicieni deveniți demnitari ai statului român care au achiziționat locuințe construite prin ANL la prețuri extrem de avantajoase, situații la care domnul viceprimar Andrei nu a făcut niciodată referire în aceiași termeni precum cei din declarația datată 29 iulie a.c.
4. Prețul de vânzare a imobilelor din categoria celor înstrăinate de SC Locativa SA către chiriași este stabilit strict conform algoritmilor prevăzuți de legislația în vigoare. Dacă aceste prețuri sunt considerate prea mici, viceprimarul Cosmin Andrei poate uza de calitatea sa de om
politic, membru al partidului de guvernământ și coleg de organizație cu un număr important de
parlamentari, în vederea modificării legilor în cauză. Opțiunea încălcării prevederilor legale nu
poate exista pentru noi, ca societate din subordinea CL, după cum, în principiu, nu ar trebui să
existe pentru nicio entitate juridică și niciun cetățean român, indiferent de poziția pe care o ocupă la un moment dat. Pentru SC Locativa SA există doar opțiunea de aplicare cu strictețe a legii, chiar și cu riscul de a deveni obiectul unor acuze politicianiste ale celor care, în fapt, au toate pârghiile pentru modificarea legilor care li se par a fi injuste”, se arată în comunicat.
Știri.Botoșani.Ro va reveni cu informații legate de această temă.