Unul dintre instructorii auto prezenţi la întâlnire s-a plans că maşinile de şcoală nu au unde să oprească la finalul examinării, şi a criticat reacţia întârziată a autorităţilor locale care de luni bune tot vorbesc de introducerea unui nou regulament de blocare şi ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar, dar care nici până la această data nu a fost pus în aplicare, nefind nici măcar lansat în dezbatere publică.
Reprezentanţii şcolilor de şoferi s-au plâns şi de faptul că unii agenţi economici, chiar şi instituţii publice, blochează partea carosabilă, îngreunând foarte mult traficul.
“Când ajungem la punctul de sosire este blocat. Am solicitat la primărie, nu se poate. Eu mă ofer ca macaragiu şi am şi maşină de ridicat, eu fac ordine toată zona aceea. Sunt probleme legate de instituţiile publice şi de anumiţi agenţi economici mai ales care sunt în zona centrală, nu am nimic cu ei, dar să nu blocăm drumul public. Societăţile de asigurări care fac măsurători pe banda doi, nu au un loc de parcare. Cum li se dă avizul de funcţionare, sunt şi instituţii bancare. În momentul în care primesc avizul de funcţionare să aibă şi loc de parcare, dacă vor în centru. Sunt şi foarte multe şcoli. În loc ca domnii directori să deschidă porţile, că au locuri, să intre copiii, blochează strada. Stăm foarte prost şi la sensurile unice. Sunt oraşe care au făcut sensuri unice pe patru benzi, ori la noi e o singură bandă şi circulăm la mica înţelegere. Cred că trebuie intervenit”, a spus instructorul auto.