Că prin zonă au trecut și persoane care nu au cei șapte ani de acasă se poate observa ușor. Pe aleea de acces către Lacul cu nuferi bucăți din balustrada de lemn au fost scoase din suport sau pur și simplu rupte. Nici podul peste lac reconstruit aproape în totalitate nu a scăpat. Mai mult bucăți de lemn au fost rupte după ce au fost lovite cu piciorul.
Situația a fost adusă și în atenția conducerii Consiliului Județean care a dispus deja luarea unor măsuri. În zonele unde s-au produs stricăciuni se vor face reparații, iar pe viitor se are în vederea iluminarea zonei, dar și angajarea de paznici.
"Chiar de acum două săptămâni am fost sesizat, am fost personal acolo și am văzut despre ce este vorba. Erau și foarte multe gunoaie și s-au luat măsuri imediate de curățare a zonei și am luat legătura și cu constructorul pentru remedierea problemelor. A promis că după Paști va remedia, iar în locul balustradei din lemn vom pune din metal. Dacă nu știm să păstrăm, asta e. Mă doare ce se întâmplă, este păcat. În plus, până se va hotărî cu oragnigrama și cu posturile de paznic, i-am spus doamnei director să retragă din aparatul administrativ două-trei persoane pentru supravegherea zonei. Cel puțin pe perioada weekendului să aibă grijă de tot ce se întâmplă acolo", a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.
Investiţia de la Lacul cu nuferi s-a ridicat la aproximativ 200.000 de lei, fiind refăcută aleea principală de acces spre lac, s-au pus dale, bănci, coşuri de gunoi şi indicatoare pe aleile din jurul lacului, s-a montat o hartă nouă şi s-au montat toalete ecologice.
De asemenea, lucrările au presupuns şi amenajarea unei zone pentru biciclişti, iar podul peste lac a fost refăcut şi îmbrăcat în lemn.