Invitație pentru botoșăneni: Să ne onorăm veteranii de război!

Pe toată durata manifestării, circulaţia rutieră va fi restricţionată în zona Monumentului Eroilor, precum şi pe străzile adiacente.

Prin decizia Statului Major al Forţelor Terestre, Ziua Veteranilor de Război va fi marcată în acest an pe 24 aprilie. În acest sens, Instituţia Prefectului, alături de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război- Filiala Botoşani şi Garnizoana Botoşani, invită botoşănenii la o lecţie de istorie oferită cu generozitate de veteranii de război din judeţ, de elevi ai şcolilor din judeţ, dar şi de elevi ai Liceului Militar "Ştefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc.

Detaliile evenimentului au fost definitivate astăzi, în timpul unei şedinţe tehnice la care prefectul Dan Şlincu i-a avut drept invitaţi pe reprezentanţii Garnizoanei Botoşani, pe cei ai structurilor MAI ce vor fi prezente la manifestarea de miercuri, reprezentanţii municipalităţii şi ai Poliţiei Locale, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Asociaţiei Veteranilor de Război.

Evenimentul va debuta miercuri la ora 11:00, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, aflat la intersecţia dintre Calea Naţională şi strada Cuza Vodă. După primirea onorului de către prefectul Dan Şlincu şi intonarea Imnului Naţional, va avea loc un serviciu religios urmat de alocuţiuni dedicate Zilei Veteranilor de Război.

Apoi, elevii implicaţi vor aduce un omagiu veteranilor de război, momentul fiind urmat de depunerea de coroane şi jerbe.

Evenimentul se va încheia cu defilarea detaşamentului de onoare, format din militari de la Unităţile Militare 01251 şi 01189, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Pe toată durata manifestării, circulaţia rutieră va fi restricţionată în zona Monumentului Eroilor Botoşăneni din cel de-al Doilea Război Mondial, precum şi pe străzile adiacente.


Cancelaria Prefectului

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Soba pe lemne - consumul real se vede după prima iarnă, nu în fișa tehnică

Tuesday, 25 August 2026

Listele de modele și procentele de randament sunt un punct de pornire, nu un calcul al facturii. În realitate, o sobă potrivită într-o casă bine izolată poate folosi mult mai puțin c...

Doi pompieri botoșăneni, în lotul României care a fost la câteva sutimi de podiumul european! (Foto)

Tuesday, 25 August 2026

La câteva sutimi de secundă de o medalie europeană! România a încheiat pe locul IV Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri, desfășurat în perioada 17–23 augu...

Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția!

Tuesday, 25 August 2026

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, dar și să-l extindă. Pavăl Holding, deținută de frații Dr...