Invazia ciorilor, în atenția municipalității

Problema ciorilor care de câteva zile au invadat municipiul Botoșani a ajuns și în atenția celor de la Primărie.

Viceprimarul Cosmin Andrei va solicita Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement să ia o serie de măsuri pentru alungarea păsărilor care creează un disconfort major în oraș.

În urmă cu mai mulți ani au fost achiziționate niște dispozitive care scot sunete asmănătoare unei împușcături, fiind singura soluție identificată pentru a alunga ciorile din oraș. 

"Am să îi transmit domnului Eugen Țurcanu să ia măsuri cu mijloacele pe care le are în dotare pentru a speria ciorile astfel încât să nu mai producă acest disconfort pe care îl reclamă cetățenii, pe care l-am văzut și noi și care în această perioadă s-a acutizat. Dispozitivele pe care le-au achiziționat acum câțiva ani sunt utile dar pe termen foarte scurt, pe termen lung nu mai sunt eficiente, iar variante alternative am studiat și nu am găsit nimic foarte eficient nici în cadrul altor municipii din țară", a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.

 

 

Spune-ne opinia ta