Întors din străinătate, un bărbat a început să repare singur drumul din sat. ”Era să îmi rup mașina în două!”

Un bărbat întors de mai mulți ani din străinătate nu a mai rezistat să vadă drumul plin de gropi din satul său. A decis să facă el treaba autorităților care pare că au uitat care le sunt responsabilitățile.

Întors din străinătate, un bărbat a început să repare singur drumul din sat. ”Era să îmi rup mașina în două!”

   Foto: monitorulsv.ro

Alin Blanariu, în vârstă de 42 de ani, din satul Berești, comuna Hănțești, județul Suceava, întors acasă după ani petrecuți în străinătate, a văzut cum un drum județean a fost lăsat uitării de către autorități. Este vorba despre DJ 208B Hănțești – Berești – Șerbănești (comuna Zvoriștea), care merge pe lângă Barajul Bucecea. Acest drum a fost asfaltat doar pe porțiuni din sate, unde primăriile au reușit să acceseze fonduri. În afara localităților, situația este însă dezastruoasă.

 

Exasperat, bărbatul, ajutat de un alt localnic, s-a apucat să acopere singur gropile care îi rup mașina, potrivit Monitorul de Suceava.

”Zilele trecute era apă prin gropi, nu am realizat și era să îmi rup mașina în două. Așa am decis să iau lopata și târnăcopul și să mă apuc să umplu aceste gropi. Aici, la Berești, suntem uitați de lume, e drum județean numai cu numele”, și-a spus nemulțumirea bărbatul, care spune că pregătește e petiție semnată de consăteni pe care o va duce la Consiliul Județean Suceava.

Primarul spune că nu era treaba lui, ci a Consiliului Județean

Poate părea paradoxal, dar există porțiuni asfaltate, în Hănțești și Berești, dar între localități drumul este în stare dezastruoasă.

Primarul comunei Hănțești, Daniel Olariu, a explicat situația: ”În Berești, în sat, am accesat două finanțări și am asfaltat mai bine de 2 kilometri. În rest, între localități, nu am mai avut cum asfalta, este drum județean și în administrarea Consiliului Județean”.

Din păcate, satul Berești este uitat din multe puncte de vedere. Din 2015, nici o rută de transport auto nu mai ajunge în acest sat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Obiect zburător prăbușit în județul Suceava, după alerta cu dronă de la Botoșani. Autoritățile trimise la fața locului!

Saturday, 12 September 2026

Sâmbătă, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor dou...

Ziua Porților Deschise la Botoșani: Cetățenii au trecut pragul pompierilor! (Foto)

Saturday, 12 September 2026

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an la data de 13 septembrie, porțile subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga&...

VIDEO! O nouă alertă de dronă la Botoșani, mesaj RO-ALERT!

Saturday, 12 September 2026

O nouă alertă de dronă emisă de autorități în județul Botoșani. populația a fost alertată prin RO-ALERT. Potrivit unor cititori, drona a fost văzută și filmată în timp ce ...