Împreună ne omagiem Eroii - Clopotele tuturor bisericilor din Botoșani vor fi trase timp de trei minute!

Instituţia Prefectului, Asociaţia Cultul Eroilor "Regina Maria" şi Garnizoana Botoşani invită botoşănenii să ia parte la ceremoniile militare şi religioase prilejuite de Înălţarea Domnului- Ziua Eroilor.

Seria evenimentelor va debuta miercuri, la ora 13:00, cu un simpozion dedicat „Zilei Eroilor”. Activitatea, găzduită de Cercul Militar Botoşani, va fi condusă de col.(r) Gheorghe Timofte, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”- filiala Botoşani.

Joi, pe 6 iunie, activităţile vor fi deschise la ora 11:00, cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul „Colonel Victor Tomoroveanu”.
Apoi, la prânz, vor avea loc ceremonii religioase şi militare în Cimitirul Eroilor „Pacea 1” şi „Pacea 2”.

La ora 12:00, clopotele tuturor lăcaşelor de cult vor fi trase timp de trei minute, ulterior fiind programate ceremoniile religioase şi militare. Acestea vor fi urmate de omagii aduse eroilor judeţului Botoşani precum şi un moment poetic, susţinut de Cezar Amitroaie, actor al Teatrului Mihai Eminescu Botoşani.

Evenimentul din Cimitirul Pacea 1 se va încheia cu depuneri de coroane şi jerbe de flori şi  defilarea detaşamentului de onoare, format din militari de la Unităţile Militare 01251 şi 01189, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

La ora 13:00, au loc depuneri de coroane şi jerbe de flori în Cimitirul Eroilor „Pacea 2”.

Activităţile dedicate Zilei Eroilor se vor încheia joi seară, la ora 21:00, atunci când în Cimitirul Pacea 1 se vor aprinde candele la crucile eroilor. Şi la acest moment organizatorii invită şi botoşănenii să participe.

Pe toată durata manifestărilor din Cimitirul Pacea, circulaţia rutieră pe strada Pacea va fi coordonată de Serviciul Poliţiei Rutiere şi de Poliţia Locală, iar structurile MAI vor asigura buna desfăşurare a evenimentelor.

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...