Ilie Bolojan merge la Suceava pentru a inaugura o creșă, va participa și la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani – Suceava!

Premierul României, Ilie Bolojan, va fi prezent vineri, 1 mai, la Suceava pentru a participa la inaugurarea noii creșe din municipiu, în cartierul Burdujeni. Potrivit unor surse guvernamentale, Ilie Bolojan va fi însoțit de ministrul dezvoltării, Cseke Atilla, precum și de ministrul Educației, Mihai Dimian. De la Primăria Suceava, la eveniment vor lua parte cei doi viceprimari, liberalul Daniel Ungurianu și social-democratul Dan Ioan Cușnir.

După inaugurarea creșei, premierul României și liderul PNL va avea o întâlnire cu primarii din județ, cel mai probabil la Prefectura Suceava. Programul lui Ilie Bolojan pentru ziua de mâine mai include și o întâlnire cu membrii PNL Suceava. Potrivit acelorași surse, premierul României ar urma să participe la Suceava și la semnarea contractelor pentru cele două loturi ale autostrăzii A7 de la Pașcani la Suceava.

Creșa de la Suceava care va fi inaugurată de premier și ministrul Dezvoltării este construită prin programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana” și este a patra care va fi finalizată în județ, după cele din Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Siret, ultima inaugurată în februarie a.c..

Sursa: Monitorul de Suceava 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)

astăzi, 12:52

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...

Un tânăr le-a prezentat polițiștilor de frontieră de la Racovăț un permis din Ecuador, ce s-a întâmplat după!

astăzi, 12:11

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Ecuador, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volan...