O grădiniță modernă a fost inaugurată, duminică, în comuna Corni. Investiția se ridică la valoarea de 500.000 de euro, finanțarea fiind acordată din bugetul european.
Clădirea are trei săli pentru grupele de grădiniță și două săli pentru clasa pregătitoare, toalete, un cabinet medical și beneficiază de toate dotările, începând de la sistem de supraveghere video, laptopuri în fiecare clasă, mobilier nou și aer condiționat. De asemenea, în curtea grădiniței a fost amenajat și un spațiu de joacă pentru copii.
„Mă bucur să văd că a reușit să găsească soluțiile necesare, astfel încât acest obiectiv de investiții să nu fie pierdut iar cei mai mici locuitori ai comunei să poată avea acces la educație în condiții europene. Iată că după semnarea contractului de execuție într-un an și câteva luni a reușit să finalizeze una dintre cele mai moderne grădinițe din județul Botoșani”, a transmis președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.
Contractul de finanțare a fost semnat în anul 2019, iar lucrările au fost finalizate înainte de termen, construirea și dotarea grădiniței derulându-se pe o perioadă de un an și câteva luni. Obiectivul a fost inclus pe lista Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.