GAL ”Botoșani pentru viitor” - Investiții de 7 milioane de euro în municipiul Botoșani

Investiții în valoare de 7 milioane de euro vor fi realizate în municipiul Botoșani cu fonduri europene, accesate prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL) ”Botoșani pentru viitor”.

Primele proiecte, în valoare de 1.515.000 de euro, au fost lansate vineri, 10 ianuarie, în cadrul unui eveniment special organizat în sala de consiliu a primăriei. ”Apelul de selecție”, cum este denumită oficial procedura parcursă în prezența primarului Cătălin Flutur și a reprezentanților GAL, cuprinde investițiile prevăzute de primele două măsuri - dintr-un total de 18 - care vor beneficia de finanțare, a anunțat astăzi municipalitatea de la Botoșani.

 

Concret, în cadrul măsurii 1 (finanțare pentru asfaltare), trei străzi din municipiul Botoșani, Strada Zimbrului, Strada Vâlcelei și Strada Izvoarelor, vor fi asfaltate, valoarea investiției fiind de 1.300.000 de euro.

În cadrul măsurii 2 (finanțare pentru spații de recreere), vor fi înființate terenuri de joacă în Parcul Tineretului, pe Calea Națională nr. 70, Strada Barbu Lăzăreanu și Strada Izvoarelor, proiect în valoare totală de 130.000 de euro.

Alți 70.000 de euro vor fi investiți pentru amenajarea unui spațiu de relaxare de tip scuar în zona Liceului Pedagogic, în timp ce amenajarea unor spații de recreere în Centrul Vechi și în Parcul Tineretului vor beneficia de o finanțare în valoare de 15.000 de euro.

Toate aceste proiecte realizate pe bani europeni vor fi implementate încă din acest an, urmând ca investiții similare, prevăzute în celelalte 16 măsuri ale GAL ”Botoșani pentru viitor”, să parcurgă rând pe rând, în săptămânile ce urmează, etapa lansării apelului de selecție, totalul fondurilor europene obținute astfel pentru Botoșani fiind de 7 milioane de euro.

”Sunt bucuros că, după schimbarea guvernului, s-au deblocat la nivel ministerial și mecanismele de implementare a proiectelor noastre prin intermediul GAL. Sunt investiții importante pentru Botoșani, pentru noi toți, pe care le realizăm cu bani europeni”, a explicat și primarul Cătălin Flutur.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...

Automobil în valoare de 125.000 de lei, furat din Danemarca, descoperit la Stânca!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, un autoturism ...

Atenție! Vânt puternic pentru județul Botoșani până luni seară!

astăzi, 09:39

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, din această seară, de la ora 21:00, până mâine seară, la aceeași...