Funcționar public din județul Botoșani, în stare de incompatibilitate!

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a unui funcționar public din județul Botoșani. 

Este vorba despre Maria Miron, funcționar public în cadrul Primăriei comunei Stăuceni, Botoșani, care, ”începând cu data de 1 septembrie 2009, în calitate de funcționar public, desfășoară și activități remunerate (de administrator financiar) în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Stăuceni, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 161/2003”.

Art. 94, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 161/2003, precizează că ”Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […]”. Art. 96, alin. (1), al aceleiași legi, precizează că ”Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special potrivit fișei postului”. În fine, art. 45, alin. (1), lit. i) din Legea nr. 360/2002, spune că ”Polițistului îi este interzis să dețină orice altă funcție publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ, a activităților de cercetare științifică și creație literar-artistică”.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...