Într-un comunicat de presă emis astăzi, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Mugurel Flutur, a explicat exact cum s-a ajuns ca reprezentanții fostului Guvern Dăncilă să blocheze achiziția de tramvaie pentru municipiul Botoșani.
În timp ce vechile tramvaie sunt personaje principale în zeci de accidente rutiere în Botoșani, PSD-iștii care v-au cerut voturile au blocat de fapt achiziția de tramvaie în municipiul Botoșani.
“Ca primar al municipiului Botoșani, m-am obișnuit și i-am obișnuit, cred, și pe botoșăneni să nu răspund atacurilor murdare, lipsite de orice urmă de rațiune și de responsabilitate, la care sunt supus sistematic din partea PSD. Cu atât mai puțin atunci când vin din partea unor personaje care nu au realizat în toată cariera lor politică nimic, dar absolut nimic, pentru comunitate.
Cu titlu de excepție, cred că sunt obligat să retez din fașă aberațiile lansate tendențios pe piață de un parlamentar al PSD și să explic public - pentru a câta oară? - care este stadiul real al unuia dintre cele mai importante proiecte ale municipiului, cel referitor la transportul în comun cu tramvaiele.
1. Soluția tramvaie (și nu alte mijloace de transport în comun) a fost stabilită de PSD în anul 2014, prin primarul de atunci și prin majoritatea pe care o deținea în consiliul municipal. Nu spun asta ca o acuzație sau pentru a fixa vreo responsabilitate pe umerii altora. Constat doar cum au stat lucrurile și, mai mult decât atât, apreciez că soluția reabilitării transportului cu tramvaiul a fost cea corectă în condițiile date, singura pentru care municipiul Botoșani ar fi putut obține finanțare europeană.
2. Am realizat proiectele pentru obținerea finanțării europene pentru modernizarea transportului în comun botoșănean în cel mai scurt timp posibil, după revenirea în poziția de primar al municipiului, și cu grijă pentru a respecta în detaliu solicitările ghidului de finanțare. Vă asigur că proiectele sunt foarte bine întocmite și nu pot fi stopate, indiferent de reaua voință a politicienilor locali și de la centru ai PSD. Aceste proiecte au putut fi, însă, din nefericire pentru botoșăneni, întârziate nepermis de mult.
3. Reabilitarea transportului public cu tramvaiul la Botoșani înseamnă, tehnic vorbind, ducerea la bun sfârșit a trei proiecte: două privind fiecare din cele două trasee din oraș, 101, respectiv 102, și un al treilea referitor la achiziția noilor vagoane.
4. Am promovat în cel mai scurt timp posibil fiecare din aceste trei proiecte. Guvernanții PSD au decis ca achiziția vagoanelor să se facă centralizat, prin Ministerul Dezvoltării (cum era titulatura la acea dată), pentru toate marile orașe din țară, preluând această sarcină. Procesul de scoatere la licitație a achiziției de tramvaie a decurs greu, iar la începutul lunii iunie 2019 am fost anunțați oficial că licitația a intrat în faza finală, urmând să fie desemnată firma câștigătoare. În această săptămână, adică după mai bine de o jumătate de an, aflăm din presă că licitația (organizată de ministerul condus de PSD până pe data de 4 noiembrie!) a fost anulată, din rațiuni care nu ne-au fost comunicate oficial până la această dată. A pune această anulare în sarcina primarului Flutur este o tentativă jalnică de manipulare, după scenariul clasic al PSD dintotdeauna: ”tot ce e rău e din cauza lui Flutur, iar despre tot ce e bun nu scoatem o vorbă”.
5. De același tratament iresponsabil și răuvoitor au avut parte, până la demiterea Guvernului Dăncilă, și cele două proiecte ale noastre referitoare la reabilitarea căii de rulare pe traseele 101 și 102. Ambele proiecte au zăcut prin sertarele ministeriale până când PNL a preluat guvernarea, în urmă cu o lună și zece zile, și personal am avut cu cine discuta constructiv pe această temă. Consecința practică a schimbării de guvern și a demersurilor pe care le-am întreprins personal la București a fost promovarea urgentă a proiectelor. Mă voi afla astfel, în sfârșit, în poziția fericită de a semna, în aceste zile, unul dintre contractele de finanțare cu UE, cel de-al doilea urmând să fie semnat ulterior, în cel mai scurt timp.
6. Semnarea acestui prim contract înseamnă că Eltrans va putea demara în regim de urgență procedura de achiziție în leasing operational a nouă autobuze moderne, care să înlocuiască în circulație actualele tramvaie, până la finalizarea proiectelor de reabilitare. Așadar nu doar că sunt preocupat de siguranța transportului public din Botoșani, dar, iată, ofer, în calitate de primar (de îndată ce nu am mai putut fi blocat de guvernanții PSD), cea mai rapidă și eficientă soluție pentru a opri circulația actualelor tramvaie, implicate în ultimul an în câteva accidente ușoare.
Cu toate bețele în roate puse de PSD în consiliul local și la ministerele din București timp de trei ani, voi duce la bun sfârșit proiectul unui transport în comun modern, confortabil și silențios pentru botoșăneni. A întoarce pe dos această realitate prin mesaje mincinoase și prin dezinformări cu scop strict electoral, este o mizerie pe care, sunt convins, o percep toți locuitorii municipiului” se precizează în comunicatul de presă emis de Primarul Municipiului Botoşani, Cătălin Mugurel Flutur.