Finanțare nerambursabilă de 2,25 milioane euro pentru Spitalul Municipal Dorohoi

Municipalitatea de la Dorohoi a reușit semnarea contractului pentru proiectul de modernizare al ambulatoriului din cadrul Spitalului municipal Dorohoi.

Este vorba despre o finanțare nerambursabilă de 2,25 milioane euro, iar investițiile prevăd extinderea, reabilitarea și modernizarea clădirii ambulatoriului, dotarea si echiparea medicală a acestuia, precum și amenajarea exterioara a incintei. Primăria Dorohoi speră să facă acest lucru până la finalul anului 2022.

Primăria Municipiului Dorohoi a apelat la Programul Operațional Regional (2014-2020) pentru a obține finanțarea necesară, iar primarul Dorin Alexandrescu a semnat contractul chiar ieri.

 

Spitalul municipal din Dorohoi asigură, în prezent, asistență medicală pentru peste 22.000 de pacienți, dar Ambulatoriul spitalului municipal Dorohoi își desfășoară activitatea într-o clădire veche, care nu a beneficiat de lucrări de modernizare, în timp ce dotarea cu aparatură medicală de specialitate este deficitară.

Spitalul Municipal Dorohoi are arondat un procent ridicat al populației peste 60 de ani, patologia medicală fiind foarte diversă, mai ales în ceea ce privește bolile acute și cronice: diabet, boli cardio-vasculare, boli reumatice, TBC, boli infecțioase, traumatologie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: 15 note de 10 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, doi candidați respinși!

astăzi, 16:26

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-...

România are Guvern, după 169 de zile de criză! Cabinetul Niculescu trece de vot în Parlament

astăzi, 16:18

Cabinetul condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare, au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere. N...

Când încep lucrările la Linia Electrică Aeriană Suceava-Bălţi, care traversează 11 localități din judeţul Botoşani?

astăzi, 15:01

Linia Electrică Aeriană Suceava-Bălţi, care leagă reţelele României şi Republicii Moldova, are pe teritoriul României 93 de kilometri, iar investiţia se ridică la 133 mil.lei. ...