Experiența unei ieșence într-o instituție din Botoșani a stârnit un val de reacții: ”La fel am simtit și eu!” / ”E timpul să nu mai dăm și noi ceva?!”

În contextul actual, în care România este zilnic zguduită de turbulențe sociale, politice, economice, într-o țară în care bugetarii sunt desconsiderați ”la pachet”, indiferent de domeniul în care aceștia activează, contactul cetățenilor cu instituțiile publice devine unul mai degrabă incert și marcat de nesiguranța serviciilor.

Însă, dincolo de blamul public, dincolo de judecata generalizată, există oameni care își fac datoria, depășind ”fișa postului”, manifestând față de cetățeni o atitudine umană, mai ales empatică.

 

De o astfel de experiență a avut parte, la Botoșani, o ieșeancă. Abia venită de peste hotare, aceasta s-a adresat în aceste zile Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani, având nevoie urgent de acte pentru a pleca înapoi în străinătate.

Ștefania și-a exprimat public aprecierea față de oamenii care au ajutat-o să depășească o situație dificilă.

”Nu sunt din Botoșani, ci vin din județul Iași, dar aș dori să vă împărtășesc experiența surprinzătoare pe care am avut-o astăzi în Botoșani și mai exact la Direcția Pașapoartelor. Venind dintr-o țară străină și având pașapoartele copiilor expirate a trebuit să le fac de urgență și fără programare, deoarece într-o săptămână trebuie să mă întorc înapoi în străinătate (din păcate). În Județul Iași, Bacău totul ocupat și nu se poate face de urgență nicăieri, plus ca până acum când am fost în zona noastră cu tot cu programare numai experiențe neplăcute am avut! Doresc prin această cale să mulțumesc din inimă personalului de la Direcția Pașapoarte Botoșani: Oameni cu răbdare, profesionalism și suflet de milioane! Nimic nu se compară cu acești oameni și sentimentul pe care îl dau! Rar în 35 de ani am întâlnit așa SUFLETE! Mulțumirile mele sunt prea puține în comparație cu ceea ce demonstrează ei. Dumnezeu să le dea numai sănătate iar eu voi fi recunoscătoare toată viața pentru asta! Cu stimă și respect!”, a scris Ștefania Florea.

Cuvintele Ștefaniei au stârnit numeroase reacții în mediul virtual, unele dintre ele cu tentă negativă, cele mai multe de apreciere, în urma unor experiențe similare.

”În situație asemănătoare am fost și noi, alaltăieri am depus actele pentru băiatul nostru și astăzi am beneficiat de noul pașaport. Oameni de nota 10+, foarte amabili și ajutători”, spune Gabriel Enache, în timp ce Ovidiu Fecic îl completează: Susțin laudele și mulțumirile către Serviciul Pașapoarte Botoșani! Am avut o experiență plăcută!”.

Ionuț Șpaiuc vine și cu alte detalii: ”Sunt oameni cu răbdare la copii, cu jucării pentru ei să facă poza. Sunt oameni tineri și placuti, știu să facă meseria pentru locul lor de muncă. Am trecut recent și chiar merită recunoștință”.

Cristina Știrbu a apelat în 2024 la același serviciu: ”La fel am simțit și eu anul trecut când mi-am făcut pasaportul. Domnul și doamna care erau în același birou au fost amândoi foarte amabili, fără aere de superioritate, plini de umanitate și mi-au și dat informatii suplimentare. Am avut același sentiment plăcut”.

În discuțiile iscate pe rețelele de socializare a intervenit și comisarul-șef de poliție Alin Popovici, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte din Botoșani, care a răspuns cuvintelor Ștefaniei: ”Mulțumim pentru gândurile frumoase! Ne dorim DOAR să ne facem serviciul așa cum ne dorim să fim și noi tratați când ne adresăm altor instituții. Trebuie să fie doar NORMALUL mult dorit de fiecare”.

Desigur, nu au lipsit reacțiile negative: ”Ați reușit în Botoșani pentru că eu cred că e unicul loc unde încă vorbește bănuțul. Sari cu banul, stai în față”, scrie o botoșăneancă. Prima reacție a venit chiar de la Alin Popovici: ”E timpul să nu mai dăm și noi ceva?!”, a transmis șeful Serviciului, acesta atațând mesajului și un link necesar: https://www.mai-dga.ro/.../12.-Sticker-DGA-vectorial-PDF.pdf

Dumneavoastră ce experiențe pozitive ați avut în instituțiile din Botoșani?

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANAF a început vânătoarea firmelor-fantomă. Fiscul va merge la ușile românilor care găzduiesc sediile sociale ale unor companii!

astăzi, 08:43

Recent, Curtea de Conturi a descoperit peste 2.400 de adrese în România, în apartamente modeste, unde figurează aproape 50.000 de firme fără nicio activitate economică reală, da...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului 2025: Perioada de postire se prelungește cu o zi!

astăzi, 08:20

Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut și ca Postul Sfintei Marii, este unul dintre cele mai importante din calendarul ortodox, fiind dedicat pregătirii sufletești pentru sărbătoarea celebrat...

,,Zilele Nordului” în atenția jandarmilor botoșăneni! (Foto)

astăzi, 08:00

Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival continuă în această săptămână cu cea de-a XII-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului" din orașul Darabani, manifestar...