După 35 de ani: Se demolează ruinele din spatele Băii Centrale. ”Închidem o rană a orașului!” (Foto)

Construcția, proiectată pentru trei niveluri, a început în anul 1989. Lucrările au fost sistate chiar din 1990, an în care clădirea ar fi trebuit terminată.

Construcția impunătoare s-a transformat odată cu trecerea anilor într-o ruină acoperită de vegetație, pe unde o vreme s-au adăpostit oamenii străzii. Clădirea aparținea municipalității, care a și decis demolarea scheletului de fier și beton, care conține și scări și planșee.

”Au început lucrările de demolare a structurii abandonate de la Baia Centrală. Închidem o rană a orașului, în spatele fostei Băi Centrale, unde am început demolarea structurii de beton care este abandonată de foarte mult timp”, a anunțat primarul Cosmin Andrei.

 

Edilul municipiului Botoșani spune că în zonă va fi amenajată o parcare.

”Intenționăm să amenajăm o parcare la nivelul solului pentru toți cei care își parchează mașinile în zonă. Ulterior, în funcție de finanțări, vom dezvolta un proiect pentru această zonă adiacentă Parcului Mihai Eminescu”, a adăugat primarul Cosmin Andrei.

De asemenea, odată cu demolarea construcției, se are în vedere și deschiderea traficului, mai exact ”o a doua arteră de circulație spre Bulevardul Mihai Eminescu”.









 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!

astăzi, 15:20

Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...