Drumul “Vămii”, Hănești – Vlăsinești – Săveni – Drăgușeni – Coțușca – Rădăuți Prut, a fost aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a selectat în ultima ședință Drumul „Vămii”, Hănești – Vlăsinești – Săveni – Drăgușeni – Coțușca – Rădăuți Prut, printre cele cinci proiecte ale căror documentații vor fi finanțate prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 – domeniul „Infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură”.

Într-un comunicat de presă emis astăzi de administrația județeană de la Botoșani se precizează că valoare totală solicitată de Consiliul Județean Botoșani este de 3.178.158 lei, inclusiv TVA, pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării investiției.

Este vorba de întocmirea studiilor de specialitate, a expertizelor tehnice, a studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și obținerea avizelor necesare demarării investiții. De asemenea, din aceste fonduri se va face și verificare tehnică de specialitate a documentației tehnico-economice.

„Avem determinarea de a urgenta lucrurile. După ce ADR Nord-Est va semna acordul cu Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, vom face tot ceea ce ține de noi pentru ca proiectul Drumul «Vămii» să devină cât mai repede realitate. Județul Botoșani are nevoie de o axă rutieră strategică de la Nord la Sud, care să-i asigure cadrul de dezvoltare și recuperare a decalajelor față de celelalte județe ale Moldovei”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Prin Drumul „Vămii” se vor reabilita și moderniza 48,829 kilometri de drum județean, care fac legătura între actualul proiect de investiții „Regiunea Nord-Est- Axa rutieră strategică 2: Botoșani – Iași” și Vama Rădăuți Prut. Proiectul, estimat la o valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro, va fi finanțat din Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.

„Până la lansarea noilor axe de finanțare din ciclul financiar 2021-2027 vrem să realizăm toată documentația, pentru ca proiectul să fie matur și să ne dea garanția că lucrurile nu vor trena. Infrastructura județului este una dintre principalele priorități ale mandatului meu și nu voi precupeți niciun efort, pentru ca, la final, să avem drumuri bune”, a mai declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Asociația Moldoovis, împotriva Acordului de liber-schimb dintre UE și statele Mercosur!

Wednesday, 14 January 2026

Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, își exprimă dezaprobarea fermă față de Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul Mercosur, în forma sa actuală,...

APIA Botoșani primește cereri de plată pentru campania ce privește bunăstarea animalelor!

Wednesday, 14 January 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează potențialii beneficiari că, până la data de 3 februarie 2026, pot fi depuse cererile de...

Jandarmii botoșăneni au reluat activitățile preventive la școli după încheierea vacanței de iarnă

Wednesday, 14 January 2026

În ziua de miercuri, 14 ianuarie, 30 de elevi de la Liceul Tehnologic ,,Elie Radu" din municipiul Botoșani au participat la o activitate preventiv-educativă desfășurată de Inspectoratu...