Două proiecte de hotărâre esențiale pentru botoșăneni au trecut astăzi de votul consilierilor locali

În cadrul unei Ședințe Extrordinare care a avut loc în cursul zilei de azi, consilierii locali de la Botoșani au votat două proiecte de hotărâre care sunt considerate de maximă importanță de liderii administrației publice locale din municipiu.

De altfel, liderul administrației locale, Cătălin Flutur, remarca schimbarea radicală a poziției consilierilor PSD, ceea ce era firesc să se întâmple după pierderea majorității în Consiliul Local. După patru ani, PSD a pierdut în urmă cu o săptămână majoritatea în Consiliul Local al municipiului Botoșani.

“Probleme importante ale orașului rezolvate repede și eficient! Asta ar fi, pe scurt, concluzia pentru modul în care s-a derulat ședința de consiliu municipal de astăzi. Au fost adoptate, cu votul majorității consilierilor, două hotărâri esențiale pentru rezolvarea rapidă și corectă a unor situații legate de funcționarea câtorva servicii extrem de importante pentru toți botoșănenii. Prin proiectele pe care le-am înaintat consiliului și care au fost adoptate, am creat cadrul pentru buna administrare și funcționare a piețelor și cimitirelor în cadrul noului serviciu creat sau pentru punerea urgentă în funcțiune a noilor autobuze, care să înlocuiască actualele tramvaie, asigurând pentru cetățeni un transport în comun sigur și confortabil”, a transmis Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.

Edilul s-a arătat mulțumit inclusiv de modul de abordarea a acestei ședințe din partea consilierilor locali PSD, chiar dacă acest lucru a venit abia la sfârșitul mandatului.

“Salut modul constructiv în care consilierii PSD au abordat ședința de astăzi, esențial pentru rezolvarea eficientă a problemelor orașului. Regret, în același timp, că această manieră responsabilă de manifestare în cadrul consiliului municipal - prin care se pun interesele comunității deasupra intereselor de partid - survine abia la sfârșitul actualului mandat, după patru ani în care am fost nevoit cel mai adesea să mă confrunt cu piedici gratuite, puse de o majoritate obtuză, al cărei singur obiectiv părea să fie acela ca ”în mandatul lui Flutur să nu se realizeze nimic în oraș. Nu știu dacă este o coincidență sau nu, dar constat că schimbarea din abordarea PSD privind administrarea municipiului survine abia în momentul în care, prin excluderea din partid a doamnei Daniela Roșu, social-democrații au pierdut practic majoritatea absolută în consiliul local, nemaiputându-și impune discreționar punctele de vedere obstrucționiste. Indiferent de motive, esențial este ca această manieră constructivă de acțiune în consiliul municipal să poată fi menținută până la sfârșitul actualului mandat, lăsând orașul și pe locuitorii săi să beneficieze într-adevăr de o administrare eficientă, să respire fără obstacole aerul firesc al dezvoltării, pe care am încercat să îl imprim întotdeauna în timpul mandatelor de primar”, a mai precizat primarul Flutur.

 

Spune-ne opinia ta