Doliu în administrație: Unul dintre cei mai longevivi primari din județul Botoșani a murit!

Astăzi, 17 februarie, o veste tristă a îndoliat comuna Hudești și toate inimile celor care l-au cunoscut și prețuit. O lumină s-a stins, iar în urmă a rămas tăcerea grea a unei despărțiri dureroase.

Viorel Atomei, fost primar al comunei Hudești timp de 32 de ani, în opt mandate, a plecat la cele veșnice după o grea suferință, la scurt timp după ce împlinise vârsta de 65 de ani. Plecarea sa lasă un gol profund nu doar în familie, ci în întreaga comunitate pe care a slujit-o cu devotament.

 

A fost un om al faptelor, un sprijin pentru oameni, un nume legat de dezvoltarea și destinul comunei. Astăzi, drumurile pe care le-a parcurs atâția ani par mai tăcute, iar amintirea sa rămâne vie în fiecare proiect, în fiecare colț al locului pe care l-a iubit, scrie Glasul Nordului.

În urma lui rămân o soție îndurerată, doi copii și o comunitate care își pleacă fruntea în semn de respect și recunoștință. Durerea despărțirii este adâncă, dar memoria sa va rămâne o punte peste timp, între trecut și viitor.

Dumnezeu să îl odihnească în pace și să dăruiască alinare celor rămași.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...

O anexă dintr-o curte cuprinsă de flăcări! Un bărbat a făcut atac de panică, butelie scoasă de pompierii botoșăneni! (Foto)

astăzi, 13:48

Un incendiu violent s-a produs, în această dimineață, în localitatea Cordăreni. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza jarului căzut din so...

Amendă de 20.000 de lei pentru un moldovean prins la Botoșani cu marfă de contrabandă!

astăzi, 12:44

La data de 05 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 58 de ani, din Rep...