Director din Consiliul Judetean cercetat penal

Un director din cadrul Consiliului Judetean Botosani este cercetat penal. Este vorba despre directoarea economica Maria Bordas, acuzata ca ar fi implicata in operatiunea Salteaua.

Aceasta a fost acuzata de unul dintre sefii Consiliului Judetean ca ar fi implicata in scandalul cu privire la imprumutul pe care l-a facut fiul ei de la Sanatoriul Guranda.

Este vorba despre un imprumut de 30 de saltele de la unitatea sanitara in cauza, saltele pe care nu le-a inapoiat, acestea fiind folosite de lucratorii in constructii de la firma acestuia.

Acuzatiile ce planau asupra directoarei faceau referire la o posibila influenta avuta de aceasta asupra deciziei de acordare a imprumutului. Consiliul Judetean a sesizat in aceasta privinta comisia de disciplina, demarandu-se o cercetare administrativa.

De curand, presedintele a fost instiintat ca directoarea este cercetata si penal. Comisia de disciplina mi-a adus la cunostinta ca, legat de acest aspect, s-a declansat si o cercetare penala si, potrivit legii, pe durata cercetarii penale, se suspenda cea administrativa, a mentionat Mihai Tabuleac, presedintele Consiliului Judetean Botosani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...