Demersuri pentru redeschiderea Vămii Racovăț și transformarea tronsonului de legătură în drum național (fotogalerie)

Demersuri pentru redeschiderea Vămii Racovăț și transformarea tronsonului de legătură în drum național (fotogalerie)

Autoritățile județene din Botoşani și Suceava, autorități locale din regiunea ucraineană Cernăuți, reprezentanți ai guvernelor de la București și Kiev și ai structurilor vamale din cele două state au vizitat în cursul zilei de luni punctele de trecerea frontierei de la Siret, Racovăț (auto) și Dornești-Vicșani (feroviar) în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru efectuarea exporturilor ucrainene.

„Punctul Vamal Racovăț are o importanță strategică pentru județul Botoșani. Atât din postura de președinte al Consiliului Județean, cât și din cea de senator, am cerut, în repetate rânduri, Ministerului Afacerilor Externe de la București, am făcut demersurile necesare să fie redeschis cât mai repede. În actualul context geopolitic, Vama Racovăț poate contribui la conturarea unui coridor pan-european umanitar și economic, în special pentru comerțul exterior al Ucrainei și României", a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Prin poziția sa geografică și elementele de infrastructură pe care le deține în municipiile Botoșani și Dorohoi, județul Botoșani poate deveni o placă turnată atât în exportul de cereale al Ucrainei, cât și în procesul de reconstrucție după război, care va dura ani de zile. În acest context, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a propus ca drumul județean Dorohoi - Racovăț, modernizat parțial în cadrul unui proiect pe trilaterala România – Moldova – Ucraina, să fie preluat de Ministerul Transporturilor pentru a fi transformat în sector de drum național.

„Redeschiderea Vămii Racovăt face ca drumul Racovăț - Dorohoi să devină de o importanță strategică. Este necesar ca el să devină drum național. De asemenea, este necesară urgentarea modernizării, din fonduri europene sau guvernamentale, a sectoarelor de drum național Dorohoi - Botoșani și Dorohoi - Suceava, pentru a se putea asigura condiții decente traficului de mărfuri, care va crește exponențial. Echipa de proiect a drumului de mare viteză Botoșani - Suceava va accelera toate procedurile pentru ca această investiție să se realizeze cât mai repede. Este un motiv în plus să milităm pentru a transforma acest sector într-unul de autostradă", a mai spus Doina Federovici. 

Președintele Consiliului Județean Botoșani a mai subliniat necesitatea unor investiții urgente în infrastructura feroviară. "Cel mai eficient din punct de vedere economic este transportul feroviar. Modernizarea tronsoanelor de cale ferată Iași - Dorohoi - Leorda și Botoșani - Leorda - Verești ar trebui să fie o prioritate pentru SNCFR", a mai arătat Doina Federovici.

Vama Racovăț a fost închisă în 2010, fiindcă nu respecta normele Schengen de securitate cu statele extra-comunitare. Partea românească a vămii a fost reabilitată cu 3,5 milioane de euro, dar, din păcate, nu și cea ucraineană, motiv pentru care nu a putut fi redeschisă.








 

 

Spune-ne opinia ta