Demersuri făcute de Consiliul Județean pentru modernizarea rețelei de drumuri naționale

Conducerea executivă a Consiliului Județean (CJ) a făcut demersuri la nivel guvernamental pentru a include Botoșaniul în planurile de dezvoltare și modernizare ale Ministerului Transporturilor și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a transmis CJ, luni, într-un comunicat de presă.

„Am obținut fondurile necesare pentru realizarea de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a expertizelor necesare demarării realizării documentațiilor tehnice pentru sectoarele de drum Botoșani – Dorohoi și Dorohoi – Suceava și avem promisiunea că, la rectificarea bugetară, vor fi prinse fondurile pentru expertizarea sectorului Botoșani – Săveni”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

Potrivit sursei citate, modernizarea sectorului Botoșani – Dorohoi va presupune, pe anumite porțiuni, lărgirea căii de rulare.

„Pentru fluidizarea traficului, în cazul drumului Botoșani – Dorohoi, care este unul dintre cele mai circulate drumuri naționale din județ, se impune o lărgire a căii de rulare. Este vorba de trecerea la patru benzi pe cei trei kilometri de la ieșirea din Botoșani până la ieșirea din Cătămărești-Deal, dar și de realizarea de benzi suplimentare la ieșirea din Dorohoi și pe sectoarele unde structura terenului o permite. În discuțiile repetate pe care le-am purtat cu vicepremierul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, directorul CNAIR, Cristian Pistol, și directorul DRDP Iași, Dănuț Pilă, am insistat pe abordarea unitară a acestor sectoare de drum, pentru că numai așa se va putea dezvolta întregul județ”, a spus Doina Federovici.

În perioada imediat următoare, directorul DRDP Iași va veni în județul Botoșani pentru a evalua starea drumurilor naționale pentru care Consiliul Județean a cerut demararea de urgență a procedurilor de modernizare și pentru a găsi cele mai bune soluții, astfel încât acestea să poată fi circulabile până la demararea lucrărilor.

De asemenea, în urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, s-a decis și modernizarea tronsonului dintre Silișcani și Drislea (km 18+500 – km 21+800) de pe DN29D, Botoșani – Ștefănești, care nu a putut fi prins inițial în proiect din cauza litigiului dintre autoritatea centrală și constructorul care făcuse stabilizarea, se arată în informarea CJ.

„În prima săptămână a lunii februarie au fost pe teren mai multe echipe care au realizat măsurătorile și expertizele necesare pentru ca și acest sector de drum să fie modernizat. Termenul de predare al acestor lucrări este sfârșitul acestei luni. Conducerea DRDP Iași a înțeles necesitatea modernizării integrale a DN29D și va face toate procedurile astfel încât tot drumul dintre Botoșani și Ștefănești să fie realizat unitar”, a mai declarat Federovici.

La finalul lunii trecute, administrațiile județene și cele locale din Botoșani și Suceava au preluat realizarea studiilor și documentațiilor tehnico-economice pentru drumul de mare viteză Suceava (A7) – Botoșani. În prezent, la Ministerul Transporturilor se lucrează la Studiul de favorabilitate pentru această investiție, pentru ca, pe baza lui, în această primăvară, autoritățile locale să poată declanșa licitația pentru documentațiile necesare realizării investiției.


 

 

Spune-ne opinia ta