Cosmin Andrei: Bugetul local poate fi „dat peste cap” de contribuțiile pentru casarea autovehiculelor vechi (video)

Cosmin Andrei: Bugetul local poate fi „dat peste cap” de contribuțiile pentru casarea autovehiculelor vechi (video)

Primarul orașului Botoșani, Cosmin Andrei, este de părere că bugetul local va fi afectat considerabil de contribuțiile pe care ar urma să le suporte municipalitatea pentru casarea autovehiculelor vechi de pe raza localității.

Administrația Fondului pentru Mediu va lansa, în luna septembrie, programul „Rabla contra cash”, prin care autovehiculele având o vechime de minimum 15 ani vor putea fi casate contra sumei de 3.000 de lei. AFM și primăriile vor suporta plata în egală măsură, potrivit unei ordonanțe aflate în dezbatere publică.

„Iată că am primit o sarcină pentru care nu am primit finanțare, care ne poate da destul de mult peste cap bugetul. Noi vom face propuneri dacă va rămâne această prevedere, care este în consultare publică, această ordonanță care dă posibilitatea UAT-urilor să contribuie pentru casarea autovehiculelor prin plata acestei sume”, a afirmat Cosmin Andrei.

Edilul spune că există deja solicitări din partea cetățenilor, care cer lămuriri cu privire la procedurile pe care trebuie să le urmeze pentru a obține finanțarea.

„Cetățenii vor banii, ne întreabă care sunt procedurile de parcurs, deși legislația nu a fost adoptată. Cu alte cuvinte, Agenția Fondului pentru Mediu a spus că pot fi casate autovehiculele mai vechi de 15 ani, cu o primă de 3.000 de lei din care primăriile să contribuie cu jumătate. Dacă ar fi foarte multe cereri, ne-ar da peste cap bugetul, iar aici trebuie să facem un calcul, să vedem cu ce sumă venim în fața consilierilor spre a fi aprobată cu această destinație, dacă va fi adoptată ordonanța”, a mai spus primarul municipiului Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta