Corpul vechi al Colegiului Național A.T. Laurian va fi reabilitat

Corpul vechi al Colegiului Național A.T. Laurian va fi reabilitat, începând din acest an, după o intervenție asupra bugetului de stat făcută de autoritățile de la Botoșani.

Finanțarea lucrărilor de reabilitare este asigurată de la buget, grație unui amendament, după cum declară Flutur, depus în momentul adoptării în parlament a Legii Bugetului de Stat pentru anul 2020 de către deputatul liberal Cristian Achiței și de viceprim-ministrul României, Raluca Turcan, originară din Botoșani.

“Împreună cu Raluca Turcan, am vizitat astăzi Colegiul Național AT Laurian pentru a constata la fața locului starea actuală a corpului ce urmează să intre în reabilitare. Ca fost elev al Laurianului, am pășit din nou cu emoție în incinta colegiului de care mă leagă atâtea amintiri extraordinare. Ca primar al municipiului, sunt bucuros să pot contribui din nou la îmbunătățirea stării uneia dintre cele mai prestigioase unități de învățământ botoșănene”, a transmis primarul Cătălin Flutur.

 

Spune-ne opinia ta