Cornișa încheie un capitol important și se pregătește să deschidă porțile pentru public!

Joi, 27 decembrie, în sala de ședințe a Consiliului Local Botoșani a avut loc conferința de închidere a proiectului Parc Regional de Agrement turistic și sportiv – Cornișa Botoșani, proiect finanțat di Fondul European de Dezvoltare Regională, implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2007 – 2013. 

Potrivit edilului-șef al municipiului Botoșani, proiectul Cornișa ajunge la final după un parcurs greu, cu multă muncă și efort din partea factorilor implicați, de la angajații Primăriei până la constructori, primarul Cătălin Flutur manifestând totodată încrederea că acest proiect va fi unul care va aduce multiple beneficii Botoșaniului. 

 

Valoarea proiectului este de 82.645.457 lei, cu o finanțare nerambursabilă FEDR de 18.564.887 lei și se întinde pe o suprafață totală de 48,38 hectare. 

Spre finalul acestui an a început testarea instalaţiilor montate în parc – patinoarul, piscina interioară, sauna finlandeză uscată, sauna cu aromaterapie, sauna umedă, sauna cu sare, hamam, grota cu zăpadă, duşurile emoţionale şi bazinul de hidromasaj, însă deocamdată Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa nu este dechis publicului larg până când nu se vor obţine toate avizele necesare funcţionării.

Autoritățile botoșănene vor să facă din Cornișa cel mai mare parc de agrement din Moldova cu piscine, zonă de tobogane, râu de river-rafting sau patinoare, terenuri de sport, cu alei pentru promenadă, piste speciale pentru biciclete şi spaţii de joacă. O dată certă a deschiderii pentru public nu a fost încă înaintată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”

astăzi, 16:09

Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...

Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"

astăzi, 14:48

Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Autostrada A7 va avea 30 de puncte de încărcare pentru mașini și camioane electrice!

astăzi, 14:03

Autostrada A7 Buzău – Focșani va beneficia de 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, amplasate în spațiile de servicii de la Milcovul, județul Vrancea. Dintre aces...