Contractul pentru tronsonul trei din ruta alternativă Suceava – Botoșani a fost atribuit unei asocieri de firme!

Valoarea cu care a fost atribuit contractul – 54.863.298,42 lei fără TVA – este mai mică decât valoarea estimată a lucrărilor: 62.947.430 lei.

O asociere de firme al cărei lider este compania orădeană Procons Group a câștigat licitația organizată de Primăria Suceava pentru a realiza partea finală din ruta alternativă Suceava – Botoșani.

Deliberarea a avut loc la finalul lunii trecute, însă municipalitatea suceveană a așteptat o perioadă pentru parcurgerea termenului unor eventuale contestații și după aceasta a transmis oficial, pe data de 10 decembrie, anunțul de atribuire.

Lucrarea nu este dintre cele mai simple cu putință, ci dimpotrivă: pe distanța de circa 2,14 km presupune inclusiv realizarea unui viaduct de peste 1 km lungime. Din cauza terenului argilos s-a optat pentru realizarea acestui viaduct a cărui lungime de peste un kilometru este impresionantă. De fapt, viaductul lung de peste un kilometru este un pasaj superior peste calea ferată, dar care trece peste o zonă mlăștinoasă.

Nu întâmplător acest al treilea tronson constituie lucrarea cea mai grea parte din acest proiect ambițios al municipalității sucevene: ruta alternativă Suceava-Botoșani, scrie obiectivdesuceava.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...