Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească angajații pentru a beneficia de zile libere după închiderea temporară a școlilor

În cadrul ședinței  Comitetului pentru Situații de Urgență ce a avut loc azi la Prefectura Botoșani, Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani a adus în discuție  și Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.

Conform acestei legi, indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

 

Leo Khout, inspector-șef al I.T.M Botoșani a subliniat faptul că trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, și anume “copilul are vârsta de până în 12 ani iar în cazul copiilor cu dizabilități cu vârsta de până la 18 ani și sunt înscriși în cadrul unei unități de învățământ, iar cea de-a doua, când angajatul nu se încadrează în situația de a lucre la domiciliu sau de a uza de telemuncă”.

(Anca Savel)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...