Concursul pentru ocuparea postului de manager al Filarmonicii din Botoșani este reluat

Concursul pentru ocuparea postului de manager al Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani va fi reluat.

Asta după ce Raul Chiș, fostul director interimar al instituției de cultură și contracandidatul lui Mirel Manea, a depus o contestație după afișarea rezultatelor finale ale examenului.  

Potrivit procesului verbal, contestația formulată de Raul Chiș invocă nerespectarea procedurilor concursului, evaluarea proiectului managerial și interviului, precum și notele acordate la cele două etape ale concursului.

 

În finalul procesului verbal scrie că „raportat la cele prezentate mai sus, comisia de soluționare a contestației depusă de domnul Chiș Raul Valentin la concursul de proiecte de management pentru funcția de manager al Filarmonicii George Enescu din Botoșani dispune admiterea contestației ca întemeiată. Având în vedere că evaluarea interviului candidatului a putut fi influențată de anumiți factori, nu se poate face o nouă notare total obiectivă a acestei probe, implicit a punctajului total. Pentru evitarea oricărei suspiciuni încadrabile în acuzația de viciu procedural, dar mai ales în scopul asigurării unei imagini obiective, transparent asupra unei instituții profesioniste, precum Filarmonica din Botoșani, se impune reluarea concursului pentru ocuparea funcției de manager, conform unui calendar stabilit și metodologiei corespunzătoare”.

„Acestea sunt regulile concursului, țin foarte mult să le respect și negreșit decizia autorităților de reluare a concursului. Așadar, voi participa din nou”, a declarat Mirel Manea, prim-trompetist al Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani.

La data scrierii actualei jurnaliștii de la știri.botoșani au încercat să ia legătura și cu Raul Chiș, însă nu a putut fi contactat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...