Comuna Frumușica și satul Gribova de peste Prut s-au înfrățit, joi a fost semnat acordul! (foto)

Evenimentul administrativ a fost organizat la Căminul Cultural din comuna Frumușica.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a participat joi la ceremonia de semnare a acordului de înfrățire între comuna Frumușica, județul Botoșani și satul Gribova din raionul Drochia, Republica Moldova.

Prin acordul semnat astăzi de către primarul comunei Frumușica, Cornel Bălășanu și primarul satului Gribova, Igor Grozavu, cele două administrații publice locale au convenit să colaboreze în mai multe domenii de interes reciproc, pentru promovarea și dezvoltarea în comun a unor proiecte de dezvoltare economică și socială, în beneficiul comunităților locale.

 

„Dragi musafiri din Republica Moldova, bine ați venit în județul Botoșani! Îmi face o deosebită plăcere sa fiu astăzi alături de dumneavoastră. Este important acest acord de înfrățire semnat astăzi, dar eu cred că înfrățirea este în suflete. Oamenii buni, oamenii gospodari, se adună. Se adună să facă treabă. De aceea apreciez acest parteneriat și apreciez colaborarea dintre dumneavoastră. Acolo unde doi oameni buni își dau mână nu pot ieși decât lucruri bune.

Administrațiile din Frumușica și Gribova și-au dat mâna. Vă felicit pentru această înfrățire între localitățile pe care le administrați, în felul acesta veți consolida și intensifica colaborarea și schimbul de experiență. O inițiativă care s-a concretizat, un exemplu demn de urmat de către alte autorități ale administrației publice locale din județ. Contați pe sprijinul meu și al Instituției Prefectului”, a transmis Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani.





 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...