Reprezentanții societății municipale de salubrizare, prin vocea directorului Gabriel Tănase, a anunțat montarea unor noi rampe pentru colectarea de hârtie și carton la nivelul municipiului Botoșani.
“Deșeurile selective sunt o prioritate pentru municipalitate și implicit pentru botoșăneni. În viitorul apropiat vom avea containere îngropate, în funcție de prioritățile stabilite de cei de la Urban Serv”, a declarat și primarul Cosmin Andrei, prezent la o conferință de presă organizată la prezentarea noilor rampe de colectare.
Gradul de colectare selectivă este în acest moment într-o fază incipientă, dar conform celor declarate de directorul Urban Serv, Gabriel Tănase, activitatea unității este pe un făgaș normal, iar cetățenii sunt consilierii primarului și ai municipalității.
Noile pubele, confecționate de reprezentanții societății de salubrizare vor fi montate în municipiul Botoșani, costul unei pubele a fost de 20 de milioane de lei, în condițiile în care costurile pe piața liberă ar fi fost cel puțin duble.