CJ atrage 2 milioane de euro pentru Spitalul Județean, dar transmite un avertisment către medici

Ministerul Sănătății a alocat aproximativ 2 milioane de euro pentru achiziționarea de aparatură medicală performantă la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”. Consiliul Județean (CJ) a aprobat, în ședința de joi, cofinanțarea de 10% necesară derulării proiectului.

Potrivit autorităților județene, echipamentele vor fi cumpărate până la finalul acestui an. Președintele CJ Doina Federovici a subliniat însă că eforturile administrative sunt în van, dacă acestea nu sunt susținute și de cadrele medicale.     

„Facem tot ceea ce ține de noi pentru a asigura condițiile necesare realizării actului medical și sperăm ca eforturile noastre să fie dublate și de cele ale personalului medical, care trebuie să manifeste empatie față de pacienți, să fie receptivi la nevoile acestora și să micșoreze timpii de intervenție. Doar așa botoșănenii vor simți că sunt bine tratați și la ei acasă și nu vor mai pleca să se trateze în alte județe”, a atras atenția Doina Federovici.

În ultimii doi ani, finanțările atrase de Consiliul Județean în infrastructura sanitară se apropie de 35 de milioane de euro, principalele investiții vizând construcții noi, reabilitarea unor clădiri și achiziționarea de aparatură medicală.

 

Spune-ne opinia ta